Întrerupere de sarcină la o fetiță de 10 ani care a fost violată

Publicat: 30 iun. 2022, 07:30, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Întrerupere de sarcină la o fetiță de 10 ani care a fost violată

Câteodată, e foarte greu să scrii o știre. Nu, nu pentru că nu știi să scrii ca tot omul două vorbe. Ci pentru că, realmente, ești șocat. Bulversat. Rupt în bucăți. Și, ca tine, și cuvintele sunt blocate.

În Brazilia, e mare vâlvă acum, după ce o fetiță în vârstă de 10 ani a fost violată și a rămas însărcinată. Nici familia, nici ea nu și-au dat seama din prima clipă ce se întâmplă după viol. Se gândeau că e bine că fetița a supraviețuit agresiunii sexuale. Cert e că sarcina, desigur, a crescut.

Și părinții au ajuns cu fata la spital, ca să facă avort. Însă, medicii au îndemnat copila să păstreze sarcina și să nu întrerupă o viață. Era vorba despre 22 de săptămâni de sarcină. Ar fi trebuit să vină mai devreme. Acum e prea târziu. Așa au spus.

De aici, familia a ajuns și în instanță, dar și judecătorul a spus că e de datoria sa să protejeze fătul. Deci, să nu se facă întrerupere de sarcină! Judecătorul statului Santa Catarina, Joana Ribeiro Zimmer, nu numai că a fost împotriva avortului, dar a și insistat pe lângă fetiță să aibă răbdare și să mai reziste un pic, ca să nască bebelușul.

Ba, chiar a poftit-o pe copilă să aleagă un nume pentru copilul ei. Grefierul, conform Washington Post, a consemnat cele spuse de judecător la data de 9 mai ac. Brazilia a luat foc. Mai multe asociații și organizații umanitare au ieșit în stradă și au cerut ca fetiței să i se permită să facă întrerupere de sarcină, iar judecătorul Zimmer să fie anchetat.

Alte asociații și alți activiști au strigat dimpotrivă, un nu puternic împotriva avortului. Potrivit The Intercept Brasil și Washington Post, medicii spitalului Polydoro Ernani de São Thiago ar fi întrerupt, totuși, zilele trecute, sarcina copilei violate, acum aflată în a 29-a săptămână, în urma unei cereri oficiale făcute în numele familiei.

Vestea ar fi fost confirmată într-o notă de către procurorii federali ai statului Santa Catarina. Chiar președintele Brazilie, Jair Bolsonaro a luat atitudine pe Twitter, spunând, că nimeni nu e de acord cu violul, dar nici ca fetița violată să urască și să disprețuiască o victimă a violului, bebelușul de șapte luni, adică.