Întrevedere Nicolae Ciucă – Anatolie Nosatîi; România sprijină modernizarea Armatei Republicii Moldova

Publicat: 27 aug. 2021, 19:15, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Întrevedere Nicolae Ciucă - Anatolie Nosatîi; România sprijină modernizarea Armatei Republicii Moldova
nicolae-ciucă

România sprijină modernizarea Armatei Republicii Moldova, a reafirmat ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, în cadrul unei întrevederi cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Nicolae Ciucă a participat, vineri, alături de preşedintele Klaus Iohannis la parada militară dedicată împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova.

În marja vizitei oficiale la Chişinău, ministrul român al Apărării a avut o întrevedere cu omologul de la Chişinău, Anatolie Nosatîi.

În cadrul dialogului, cei doi oficiali au abordat subiecte ce ţin de cooperarea militară bilaterală în domeniul apărării, discutând pe marginea stadiului actual al acesteia şi al identificării de noi proiecte de interes, precum şi a impactului pe care pandemia actuală îl are asupra nivelului de îndeplinire a activităţilor bilaterale, se precizează într-un comunicat al MApN.

Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat disponibilitatea de a sprijini în continuare procesul de modernizare a capacităţilor de apărare ale Armatei Naţionale a Republicii Moldova. Totodată, cei doi miniştri au discutat despre perspectiva desfăşurării reuniunii Comisiei militare mixte româno-moldovene în domeniul apărării, ocazie cu care experţii pot aborda aspecte de interes comun. De asemenea, a fost evidenţiată importanţa creşterii nivelului interoperabilităţii dintre cele două armate prin continuarea participării în comun la exerciţiile bilaterale şi multinaţionale„, potrivit MApN.

Ministrul Anatolie Nosatîi a subliniat că România este un partener strategic de încredere pentru Republica Moldova, apreciind asistenţa constantă venită din partea Guvernului român în domeniul apărării, referindu-se, în special, la instruirea efectivului Armatei Republicii Moldova în instituţiile de învăţământ de profil din România, expertiza oferită în elaborarea documentelor strategice din Pachetul Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), precum şi la asistenţa destinată combaterii pandemiei COVID-19, a menţionat sursa citată.