Inventatoarea ciorbei rădăuțene a ajuns pe Netflix

Publicat: 13 oct. 2023, 22:30, de Alice Gherman, în LIFESTYLE , ? cititori
Inventatoarea ciorbei rădăuțene a ajuns pe Netflix
foto https://pressone.ro/

Știați că inventatoarea ciorbei rădăuțene este o botoșeneancă pe nume Cornelia Dumitrescu? Ea a inventat celebra ciorbă pe când lucra la Suceava, într-un restaurant. Acum, femeia apare într-un serial documentar „Flavours of Romania”, realizat de Charlie Ottley și difuzat pe canalul Netflix.

Cornelia Dumitrescu, în vârstă de 77 de ani, s-a născut în Mihăileni, județul Botoșani. Doamna a inventat ciorba rădăuțeană pe când lucra într-un restaurant din Suceava. Celebrul producător și regizor englez Charlie Ottley a dorit să o cunoască și să o facă faimoasă pe plan internațional incluzând-o în cel mai recent documentar al său difuzat pe Netflix și intitulat „Flavours of Romania”. Pe pagina de socializare a documentarului, Ottley a inclus un fragment din documentarul amintit în care publicul face cunoștință cu doamna Cornelia Dumitrescu.

Clasamentul Taste Atlas din aprilie 2023 a plasat ciorba rădăuțeană pe locul 12 în “„Top 100 cele mai bune supe din lume” și pe locul 6 supe românești care s-au făcut remarcate în lumea gastronomică. Cornelia Dumitrescu a făcut această ciorbă prima dată în anii ’80, la o aniversare de familie, utilizând carne de curcan din gospodărie, apoi a început să o preparare și la restaurantul Nordic, din Rădăuți, unde lucra ca bucătar-șef. A schimbat un pic rețeta, utilizând carne de pui în loc de curcan. Consemnarea ciorbei s-a făcut la data de 14 februarie 1982. Nimeni nu se aștepta atunci la succesul pe care urma să îl aibă acest preparat. „Așa a pornit, de la un client la altul, s-a dus vorba despre ciorba mea și a ajuns să fie servită în toată lumea. Unde sunt români este și ciorba rădăuțeană”, povestește Cornelia Dumitrescu.