Investiție de 16,4 milioane de euro într-un parc fotovoltaic în Oradea

Publicat: 31 mart. 2023, 17:00, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Investiție de 16,4 milioane de euro într-un parc fotovoltaic în Oradea

Investiție de 16,4 milioane de euro într-un parc fotovoltaic în Oradea, finanțarea provenind din fonduri europene. Contractul a fost semnat, vineri, alături de alte cinci contracte majore pentru Oradea şi judeţul Bihor, în valoare totală de 91,2 milioane de euro.

Centrala electrică fotovoltaică se va construi pe o suprafaţă de teren de 12,5 hectare, aflată în proprietatea municipiului Oradea. Aceasta se află între străzile Matei Corvin şi Santăului, în proximitatea haldei de depozitare a deşeurilor municipale.

„Acest parc fotovoltaic are componentă de comercializare, respectiv va produce energie verde, ceea ce este o premieră în România întrucât doar două proiecte de acest fel şi două autorităţi publice locale au avut această iniţiativă: Oradea şi Braşov, astfel încât să valorifice cât mai bine potenţialul de energie solară şi să treacă într-o nouă etapă a dezvoltării,” a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, prezent la Oradea.

Realizarea investiției presupune montarea a 15.168 de panouri fotovoltaice monofaciale, fiecare având o putere instalată de 670 Wp pe panou, respectiv echipamentele electrice aferente – 48 de invertoare de 175 kW şi 5 posturi de transformare ridicatoare de 1 850 kVA. Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe structuri metalice de susţinere speciale.

Centrala va fi racordată la Sistemul Energetic Naţional. În cadrul investiţiei se va realiza și executarea unui racord electric la Sistemul Energetic Naţional prin intermediul Staţiei Electrice de 110 kV din incinta CET, inclusiv construirea unei staţii electrice de transformare 20/110 kV, amenajarea terenului, realizarea de alei şi drumuri tehnologice în cadrul parcului, îngrădirea acestuia, sistem de iluminat, sistem de supraveghere video centralizat, instalaţie de legare la pământ şi paratrăsnet.

Valoarea totală a investiţiei este de 81.381.870,50 lei inclusiv TVA (16,44 milioane de euro), din care 30.022.219,94 lei (45%) reprezintă cofinanţarea proiectului din fonduri europene, iar 51.359.650,56 lei (55%) constituie contribuţia municipalităţii. Finalizarea investiției este preconizată peste 12 luni.