Investiție de 300 de milioane euro într-o fabrică de oţel-beton şi sârmă la Târgovişte

Publicat: 16 feb. 2022, 09:00, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Investiție de 300 de milioane euro într-o fabrică de oţel-beton şi sârmă la Târgovişte

Producătorul de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, AFV Beltrame Group, va începe, în acest an, la Târgovişte construcţia unei noi fabrici eco-inteligente pentru producţia de oţel beton şi sârmă laminată, investiția urmând să se ridice la aproximativ 300 de milioane de euro.

De asemenea, aproximativ 100 milioane de euro vor fi investite în următorii ani în modernizarea utilajelor din Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte.

Grupul a primit autorizarea Consiliului Concurenţei pentru preluarea activelor funcţionale de producţie ale COS Târgovişte, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 38,3 milioane de euro plus TVA. Pentru ca tranzacţia să fie finalizată, este necesară îndeplinirea unor condiţii suplimentare care ţin de procedura insolvenţei şi obţinerea autorizărilor necesare din partea autorităţilor competente, se arată într-un comunicat al companiei.

AFV Beltrame Group este prezent pe piaţa oţelului din România din 2007, unde deţine laminorul din Călăraşi prin intermediul filialei Donalam. Grupul vrea să îşi extindă activitatea din România prin achiziţia şi redeschiderea unităţii de producţie a oţelului deţinute de COS Târgovişte SA, societate aflată în prezent în reorganizare judiciară, în aşteptarea soluţionării apelului la hotărârea Tribunalului de declarare a falimentului.

În următorii 4 ani urmează să fie investită o sumă de aproximativ 100 de milioane de euro în modernizarea utilajelor, respectiv oţelăria şi laminoarele. Se adaugă alte aproximativ 40-50 milioane euro pentru asigurarea capitalului de lucru.

Într-o primă fază, vor fi create aproximativ 450-500 de locuri de muncă, urmând ca ulterior să se ajungă la aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă. În prezent, în cadrul COS Târgovişte mai lucrează aproximativ 90 de angajaţi, în principal pentru ţinerea în funcţiune a reţelelor de utilităţi şi conservarea echipamentelor.

Un nou proiect

În plus, în 2022, AFV Beltrame Group va începe la Târgovişte construcţia unui nou proiect, în valoare de 300 milioane euro, într-o fabrică prietenoasă cu mediul (eco friendly) care va produce oţel-beton şi sârmă laminată. „Construcţia va dura maximum 4 ani, iar capacitatea de producţie va fi de aproximativ 600 mii tone/an. Fabrica se va alinia principiilor de sustenabilitate, urmând a fi dotată cu tehnologie inovatoare, ceea ce va asigura un consum redus de energie. Proiectul de construcţie a fabricii include şi un parc fotovoltaic, care va alimenta noua fabrică eco-inteligentă”, a declarat Carlo Beltrame, Group Business Development în cadrul AFV Beltrame.

Astfel, fabrica va avea cel mai redus nivel de emisii înregistrat la nivel mondial atât în ce priveşte gazele cu efect de seră, cât şi a pulberilor în suspensie (praf), precum şi cel mai scăzut consum de apă (prin tratare şi recirculare), respectiv cel mai înalt nivel de economie circulară.
 
Grupul Beltrame deţine în România combinatul siderurgic Donalam din Călăraşi, specializat în producţia de bare de oţel special laminate la cald, cu utilizări în diverse industrii, de la petrol şi gaze, auto, echipamente mecanice mari şi hidraulice, la maşini şi echipamente agricole.  

Înfiinţat în 1896, AFV Beltrame Group este în prezent unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa. Grupul deţine 6 fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu un total de peste 2.000 de angajaţi, peste 2 milioane de tone de oţel vândute anual şi activităţi comerciale în peste 40 de ţări.