Investiții de 177 milioane euro dezvoltate de IMM-urile din Galați prin Programul Tranziție Justă al UE

Publicat: 21 oct. 2025, 07:02, de Cristian Matache, în Administratie , ? cititori
Investiții de 177 milioane euro dezvoltate de IMM-urile din Galați prin Programul Tranziție Justă al UE

Un număr de 60 de companii din Galați au început dezvoltarea unor noi capacități de producție prin investiții în valoare de peste 177 milioane de euro în baza finanțărilor obținute în cadrul Programului Tranziție Justă al Uniunii Europene.

Programul Tranziție Justă al Uniunii Europene, lansat în 2023, are ca principal obiectiv susținerea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al protecției mediului, prin generarea de noi locuri de muncă durabile și sigure.

În cadrul Programului Operațional pentru Tranziție Justă al Comisiei Europene, au fost elaborate Planurile Teritoriale pentru Tranziție Justă aferente celor șase județe selectate în proiect – Galați, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova – acestea fiind cele mai expuse în procesul de trecere la o economie „decarbonizată”, neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. În total, pentru cele 6 județe, este alocată o finanțare de 2,53 miliarde de euro, din care 2,13 miliarde euro fonduri europene.

Investiții de 177 milioane de euro în noi capacități de producție dezvoltate de IMM-urile din Galați

Programul a intrat în linie dreaptă anul trecut, când primele IMM-uri au semnat contractele de finanțare. După parcurgerea primelor etape în dezvoltarea proiectelor a fost necesară clarificarea unor detalii tehnice printr-un dialog al antreprenorilor cu reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Tranziție Justă din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est.

Luni, la sediul Consiliului Județean (CJ) Galați, a avut loc o întâlnire între specialiști ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și reprezentații celor 60 de companii gălățene care derulează proiecte finanțate prin Programul Tranziție Justă, Prioritatea 2 – Componenta „Investiții productive pentru IMM-uri”.

Discuțiile au vizat clarificarea unor aspecte practice, precum procedurile de decontare a cererilor de plată, instrumentele financiare care pot fi folosite sau îndeplinirea unor indicatori din cadrul proiectelor.

Potrivit președintelui CJ Galați, Costel Fotea, în total, este vorba investiții de peste 177 milioane de euro obținute de IMM-urile din Galați pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție.

„În total, vorbim despre investiții de peste 177 milioane de euro în mediul de afaceri gălățean, dintre care peste 107 milioane de euro reprezintă finanțări nerambursabile acordate companiilor locale, dintre care 91,5 milioane de euro fonduri europene și 16,14 milioane de euro cofinanțare națională.

Știu că nu este ușor, știu că nu este simplu, dar este un efort care merită, pentru că aceste fonduri vor fi un motor al dezvoltării locale. Prin aceste proiecte, firmele gălățene își vor crește competitivitatea prin achiziția de utilaje și echipamente moderne, construirea de noi spații de producție, dar și prin crearea a aproape 900 de noi locuri de muncă”, a precizat președintele CJ Galați.

Sunt în derulare 60 de proiecte. Multe IMM-uri se pregătesc de începerea activității de producție   

La Galați, alocația financiară totală prin Programul Tranziție Justă este de 387 milioane de euro, din care 329 milioane euro reprezintă contribuţia din partea Fondului pentru Tranziţie Justă şi 58 milioane de euro este cofinanțarea de la bugetul de stat.

Din bugetul total, de 387 milioane de euro, o sumă de 281 de milioane de euro este destinată finanțării proiectelor propuse de IMM-urile din județul Galați. O alocare de 106,8 milioane euro va fi pusă la dispoziția a trei companii importante din oraș, Compania Navală Fluvială „Navrom” SA, Şantierul Naval „Damen” și Combinatul Siderurgic „Liberty”.

Pe componenta rezervată IMM-urilor, primul contract de finanțare a fost semnat în iunie 2024. Era vorba de un contract de aproape 53 de milioane de lei, din care aproximativ 34 de milioane de lei era valoarea totală a fondurilor nerambursabile obținute de firma Socub SRL din localitatea Hanu Conachi pentru instalarea liniilor de produc­ţie la a doua fabrică de mobilier. În această fabrică se vor produce garnituri de mobilier din pal şi mobilier şcolar.

Firma a obținut deja primele două tranșe ale finanțării și a importat utilajele din Germania, de la producătorul Homag, iar în februarie va demara producția.

Un alt contract a fost semnat de compania Glemsy Art SRL din comuna Șendreni, pentru dezvoltarea unei hale de producţie şi depozitare mobilier de grădină, o  investiţie totală de 10 milioane lei, din care 6,2 milioane lei este valoarea fondurilor nerambursabile.

Până acum, un număr de 60 de IMM-uri din județul Galați au obținut deja finanțări pentru proiectele propuse. Se estimează că prin aceste investiții vor fi create cel puțin 900 de noi locuri de muncă.