Investitorii din sectorul agroalimentar riscă pierderi de 150 de miliarde de dolari din cauza schimbărilor climatice

Publicat: 20 sept. 2022, 09:30, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
Investitorii din sectorul agroalimentar riscă pierderi de 150 de miliarde de dolari din cauza schimbărilor climatice
fermieri

Marile firme din sectorul agroalimentar ar putea pierde până la un sfert din valoarea lor de piaţă până în 2030, dacă nu se adaptează la noile politici guvernamentale şi noile comportamente ale consumatorilor care au legătură cu schimbările climatice, arată un raport publicat de promotorii campaniei „Cursa către Zero”(Race to Zero), informează Reuters.

Autorii acestui raport, care urmează să fie prezentat marţi, au analizat modul în care 40 mari companii, inclusiv producători agricoli şi retaileri de alimente, ar putea să evolueze conform unor diferite scenarii considerate cheie pentru reducerea emisiilor, precum cel în care guvernele ar impune un preţ pentru emisiile de carbon sau cel în care consumatorii şi-ar reducere consumul de carne.

Studiul, consultat de Reuters News, a ajuns la concluzia că valoarea de piaţă a acestor mari companii ar scădea, în medie, cu aproximativ 7% până în 2030, echivalentul unor pierderi de 150 de miliarde de dolari pentru investitori, dacă nu adoptă noi practici. În acelaşi timp, domenii de activitate precum carnea pe bază de plante sau refacerea pădurilor oferă aceloraşi companii noi oportunităţi de afaceri, subliniază autorii raportului.

Raportul nu menţionează numele companiilor vizate astfel încât să nu fie considerat un sfat de investiţii, a declarat un reprezentant al campaniei.

Susţinătorii arată că aceste concluzii arată importanţa precedentelor apeluri către investitori şi companii pentru a elimina materii prime legate de produse precum creşterea vitelor, ulei de palmier şi soia care contribuie la defrişări. Peste 100 de lideri din întreaga lume au promis anul trecut să oprească defrişările şi să inverseze despăduririle şi degradarea solului până la finele deceniului.

„Realitatea este simplă. Riscurile naturale devin rapid un factor integral din riscurile de investiţii”, a declarat Peter Harrison, director executiv la Schroders Plc.

Raportul este publicat de „Cursa către Zero”(Race to Zero), o campanie susţinută de ONU destinată să răspundă la schimbările climatice. Cercetătorii au utilizat datele furnizate de Vivid Economics, parte a firmei de consultanţă McKinsey & Co. Raportul urmează să fie publicat cu prilejul Climate Week, o serie de evenimente organizate la New York cu prilejul celei de-a 77-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU (AG ONU).