Ioan Boilă, medicul fără de arginţi, s-a stins din viaţă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/boila.jpg)
Lumea medicală din România este în doliu după ce medicul Ioan Boilă, nepot al lui Iuliu Maniu, s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani.
Fost deținut politic, întemeietor și apoi coordonator, timp de peste 30 de ani, al Policlinicii fără plată „Familia Sfântă” din Cluj, Ioan Boilă a trecut la cele veşnice sâmbătă, iar slujba de înmormântare a avut loc miercuri, 9 iulie, la capela centrală, din Cimitirul Central, Cluj-Napoca.
Cine a fost Ioan Boilă
Fiu al profesorului Zaharia Boilă, reputat constituționalist interbelic, și al Clarei Popa, nepoata după soră a marelui om politic Iuliu Maniu, Ioan Boilă a crescut într-un mediu în care valorile morale, credința și slujirea binelui comun erau realități trăite, nu doar idei.
Cunoscut drept „medicul fără de arginți”, dr. Ioan Boilă, a fost persecutat de către regimul comunist. A plătit cu 8 ani de temniță faptul că s-a opus desființării Bisericii Române Unite cu Roma în 1948. Deşi a fost închis, nu a renunțat niciodată la convingerile sale.
După eliberare, la vârsta de 42 de ani, a reluat studiile și a devenit medic. După 1989, Dr. Boilă a fost activ în viața civică și politică, contribuind la înființarea Convenției Democrate din România, inițiind Forumul civic creștin și publicând materiale prin care promova valori democratice și respingea moștenirea ideologică a regimului totalitar. Este și autor al unor volume de memorii și spiritualitate creștină.
Policlinică fără plată înfiinţată la Cluj
Una dintre cele mai impresionante realizări ale sale rămâne Policlinica fără plată „Familia Sfântă”, întemeiată în 1994, cu sprijinul Înalt Preasfințitului George Guțiu și al Congregației Surorilor Doctrinei Creștine din Nancy, Franța. Situată pe strada Moților nr. 32 din Cluj-Napoca, aceasta a devenit, vreme de peste 30 de ani, un adevărat adăpost pentru cei bolnavi și fără posibilități materiale, oferind consultații gratuite de la medici voluntari – printre care s-au numărat personalități marcante ale medicinei clujene – dar și sprijin spiritual prin capela de la parterul instituției și activitățile Centrului caritativ-educativ „Iubire și Adevăr”.