Ioan Onisei, directorul general interimar al TNB, a murit

Publicat: 03 feb. 2022, 15:20, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Ioan Onisei, directorul general interimar al TNB, a murit

Ioan Onisei, directorul general interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, a murit la vârsta de 68 de ani, a anunţat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

 „Acum am primit o veste tristă, una din prea multele care au venit din lumea culturii în ultima vreme… Ioan Onisei, directorul general interimar al Teatrului Naţional, a plecat dintre noi. Jurist de profesie a fost un mare susţinător al culturii în diversele poziţii pe care, cu onoare, le-a ocupat: deputat, vicepreşedintele CNA, director general adjunct al TNB de peste 7 ani. A participat, cu discreţie şi profesionalism, la succesele TNB, fiind umbra ubicuă a altui mare dispărut, Ion Caramitru. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”, a afirmat ministrul Culturii.

Ioan Onisei a fost, din 22 decembrie 2014, director general adjunct al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, iar de anul trecut director general interimar, având grijă ca această instituţie din subordinea Ministerului Culturii să rămână la acelaşi nivel ridicat cu care ne-am obişnuit. Activitatea sa bogată a inclus şi calitatea de membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Belarus şi UNESCO, iar ca deputat a fost membru al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă, membru în Comisia Parlamentară pentru Revizuirea Constituţiei, membru al Comisiei Parlamentare pentru însemne, distincţii şi decoraţii, membru al Adunării Parlamentare a Francofoniei.

De-a lungul întregii activităţi, drumul său s-a intersectat cu cel al Ministerului Culturii, pe care l-a îmbogăţit cu vastele sale cunoştinţe în domeniul culturii şi al ştiinţelor juridice şi unde a ocupat funcţia de secretar de Stat, între anii 2005 şi 2007.