Iohannis a promulgat legea pentru suprataxarea OMV Petrom

Publicat: 12 mai 2023, 16:23, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Iohannis a promulgat legea pentru suprataxarea OMV Petrom

OMV Petrom nu va mai fi obligată să plătească contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″, ci o taxă fixă pe țițeiul prelucrat.

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 a Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (PL-x 128/06.03.2023). Este vorba de legea care va suprataxa doar OMV Petrom, pentru că americanii de la BSOG, care scot deja gaze din Marea Neagră, au fost scutiți de o prevedere din lege.

Senatorii au depus amendamente noi la legea taxei de solidaritate, întoarsă de către președintele României, Klaus Iohannis, la Parlament, iar noile prevederi au schimbat aproape complet versiunea inițială a actului normativ.

Astfel, s-a eliminat cota de 60% aplicată pe diferența de profit între anul trecut și media anilor 2018-2021 și s-a schimbat și aria de aplicabilitate a taxei de solidaritate.

În schimb a fost introdusă o taxă în sumă fixă pe țițeiul prelucrat în rafinării, care va fi datorată doar de către companiile care practică concomitent activități de extracție și de rafinare a țițeiului. Singura companie din România aflată în această situație este OMV Petrom.

Special pentru Petrom, s-a introdus o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă.

Profit.ro a calculat că în noua variantă a legii, OMV Petrom ar trebui să plătească 1,48 miliarde de lei, cu mult peste suma care s-a vehiculat în cazul în care legea ar fi fost promulgată de Klaus Iohannis, adică de aproape 1 miliard de euro.

BSOG scapă de plata taxei pentru că, potrivit unui nou amendament, “contribuabilii care în perioada 2018 – 2021 nu au obținut producție din domeniile  prevăzute la art. 1 alin (1) nu datorează contribuția de solidaritate”.