Iohannis: Am convenit să facem paşi decisivi privind interconectarea reţelelor de energie electrică din România şi R. Moldova

Publicat: 29 iul. 2022, 12:29, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
Iohannis: Am convenit să facem paşi decisivi privind interconectarea reţelelor de energie electrică din România şi R. Moldova
MAIA_SANDU_INQUAM_Octav_Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a convenit cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu, realizarea unor paşi decisivi în ceea ce priveşte interconectarea reţelelor de energie electrică din cele două țări.

„În cadrul consultărilor noastre am abordat şi subiectul securităţii energetice a Republicii Moldova. După cum cunoaşteţi, Republica Moldova este deosebit de vulnerabilă în acest domeniu, iar populaţia resimte deja şocurile creşterilor masive ale preţurilor la gaze naturale şi energie electrică. Am trecut în revistă evoluţiile pe acest subiect şi opţiunile de sprijin în plan bilateral. În context, am discutat despre rolul foarte important şi potenţialul gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău ca element esenţial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. În acest cadru, pe lângă conectarea Republicii Moldova la reţeaua europeană de energie electrică, în martie, interconectarea reţelelor de energie electrică din România şi Republica Moldova are o relevanţă strategică evidentă şi am convenit să facem paşi decisivi în această direcţie”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu Maia Sandu. ţări.

Preşedintele României a adăugat că România nu va abandona Republica Moldova şi o va sprijini cu soluţii pentru rezolvarea crizelor prin care trece.

„Suntem foarte conştienţi de situaţia extrem de dificilă în care se regăseşte Republica Moldova şi astăzi la Guvern se vor purta discuţii până vom găsi discuţia cea mai bună. Astăzi împreună cu preşedintele Maia Sandu am discutat că trebuie să avem diferite planuri şi scenarii. Un lucru e cert. Nu vom abandona Republica Moldova şi vom găsi soluţii aşa cum se pot găsi pentru oricare din variantele care vor apărea. Pentru variantele uşoare e simplu, pentru cele grele e mai complicat, dar repet – nu vom abandona Republica Moldova”, a completat Iohannis.