Iohannis: Criza energetică va continua; dependenţa masivă de gazul şi petrolul rusesc trebuie să se schimbe

Publicat: 29 iun. 2022, 13:30, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Iohannis: Criza energetică va continua; dependenţa masivă de gazul şi petrolul rusesc trebuie să se schimbe
Sursa foto: energycapitalpower.com

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Criza energetică va continua, iar dependenţa masivă de gazul şi petrolul rusesc trebuie să se schimbe, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

„Aceste decizii afectează deja România şi afectează întreaga Uniune Europeană şi afectează, în fond, întreaga lume. Criza energetică nu a fost urmare a războiului pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei, ci s-a întâmplat în pregătirea acestui atac. Această criză energetică a fost minuţios pregătită de Rusia şi pusă în practică. Din păcate, ea va continua. Trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că această dependenţă masivă de gazul şi petrolul rusesc trebuie să se schimbe. Însă schimbările nu se vor produce de pe o săptămână pe alta, fiindcă o bună parte din gaz şi petrol vine pe ţeavă, cum se spune. Ori, aceste conducte nu pot fi înlocuite foarte repede. Avem o platformă comună creată de Comisia Europeană pentru achiziţia de gaz, de exemplu, acelaşi lucru se va întâmpla probabil şi pentru petrol, pentru a găsi surse alternative. Toată lumea lucrează la asta, însă şi furnizorii de gaz şi de petrol sunt conştienţi că aici este de făcut o afacere bănoasă. Rezultatul este că toate preţurile la nivel mondial au crescut semnificativ şi, aşa cum arată lucrurile acum, vor creşte în continuare. Deci cred că trebuie, din păcate, să vă spun că aceste lucruri ne vor afecta şi ne vor afecta pe termen mai lung” a spus şeful statului, înaintea participării la Summitul NATO.

Preşedintele Iohannis a afirmat că este inevitabil ca aceste materii prime să devină mai scumpe până la găsirea de rute alternative, furnizori alternativi, căi de aprovizionare alternative viabile, care la momentul respectiv vor duce la o stabilizare a preţului.

„Dacă vom avea vreodată o scădere a preţului la energie este o chestiune care deocamdată e discutată de teoreticieni. În practică, din păcate, lucrurile sunt scumpe şi vor rămâne scumpe”, a spus Iohannis.

Liderii G7 au convenit recent să analizeze introducerea unor plafonări de preţ la importurile de petrol şi gaze ruseşti pentru a încerca să limiteze capacitatea Moscovei de a finanţa războiul în Ucraina.