Iohannis, mesaj pentru primul președinte homosexual al Letoniei: „Abia aștept să lucrez cu el”

Edgars Rinkevics, a fost ales miercuri preşedinte al statului baltic de către parlamentul de la Riga, devenind astfel prima persoană declarat homosexuală care ocupă această funcţie.

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe noul președinte ales al Letoniei, Edgars Rinkevics, cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Letoniei.

„Felicitări, Edgars Rinkevics, cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de președinte al Letoniei! Vă doresc mult succes și aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună la dezvoltarea în continuare a legăturilor excelente dintre România și Letonia și la consolidarea coordonării noastre ca parteneri în cadrul NATO, al Uniunii Europene și al forurilor regionale!”, a scris miercuri Iohannis pe Twitter.

Şef al diplomaţiei letone din 2011, Edgars Rinkevics, în vârstă de 49 de ani, îl va înlocui în funcţie pe Egils Levits, care a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat.

„Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a mă asigura că ţara noastră prosperă şi este în siguranţă”, a declarat Rinkevics după votul din Parlament.

Edgars Rinkevics şi-a recunoscut homosexualitatea în 2014, devenind prima personalitate politică din ţară care a făcut acest gest.

Preşedintele Letoniei, ţară membră NATO şi UE, are un rol în mare parte ceremonial.

Riga susţine ferm Ucraina în lupta acesteia împotriva agresiunii ruseşti şi este de acord cu aderarea Kievului la UE şi la NATO.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat imediat pe Edgars Rinkevics, numindu-l „prieten adevărat al Ucrainei”.

„Letonia va fi pe mâini bune în următorii patru ani”, a declarat preşedintele demisionar Levits în urma alegerii succesorului său.

Înainte de a deveni ministru de externe, Rinkevics a lucrat ca analist de politică externă la Latvijas Radio, pentru Ministerul Apărării şi pentru Biroul preşedintelui.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Asia în zbor: Viitorul călătoriilor aeriene după pandemie

Asia în zbor: Viitorul călătoriilor aeriene după pandemie

Asia post-pandemică își revendică rolul de lider în redresarea sectorului aviatic, pe măsură ce regiunea asistă la o cerere în creștere pentru călătorii aeriene,...

Nu vă lăsați păcăliți! Politicienii nu sunt mesageri divini

Nicolae Ciucă a invocat inspirația divină când a decis să formeze alianța cu PSD. ”Dumnezeu ne-a luminat mintea”, a declarat el. Gabriela Firea este...