Iohannis: vaccinarea ține de securitate națională

Publicat: 20 nov. 2020, 16:14, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Iohannis: vaccinarea ține de securitate națională

România a reușit să aibă un număr constant de cazuri de noi îmbolnăviri Covid 19, un așa numit „platou”, fapt ce poate genera un optimism moderat, a afirmat vineri președintele Klaus Iohannis. În opinia sa, măsurile luate de autorități s-au dovedit a fi corecte. În privința vaccinării populației, consider că este o problemă de Securitate națională și a anunțat convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Într-o declarație de presă, președintele a anunțat vineri că pandemia pare a fi ținută sub control în țara noastră.

Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat – moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că, în ceea ce privește numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou. Tot astăzi am putut să observăm că numărul persoanelor vindecate este aproximativ egal cu numărul persoanelor care, din păcate, au fost detectate cu această boală. Să vedem dacă, în zilele următoare, acest trend se confirmă. Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorități au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate”, a anunțat Iohannis.

În opinia acestuia, rezultate concludente ar putea apărea abia peste două săptămâni, în cazul în care regulile ar fi respectate.

Spun optimism moderat – lucrurile vor arăta și mai bine dacă avem răbdare și dacă respectăm în continuare cu sfințenie aceste măsuri. Dacă o facem, atunci peste o săptămână, două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătățire netă a situației”, consideră președintele.

Acesta a ținut să se exprime și asupra unei alte teme ce stârnește destule controverse în spațiul public: vaccinarea populației.

„În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta, am convocat o întâlnire, o ședință, pentru luni, ședință la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne și ministrul Sănătății și vom clarifica toate aspectele care țin de campania de vaccinare ca și chestiune de securitate națională”, a anunțat Iohannis.