Ion Țiriac vrea să aducă în România două turnee de 500 de puncte

Publicat: 11 sept. 2022, 18:12, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Ion Țiriac vrea să aducă în România două turnee de 500 de puncte

Ion Ţiriac a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îşi propune să aducă în România în viitorul apropiat turnee de categoria WTA 500 şi ATP 500.

Fostul tenismen a fost prezent, sâmbătă, la tragererea la sorți a tabloului primei ediţii a turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125) organizat la Centrul Naţional de Tenis în perioada 10-18 septembrie.

„Undeva trebuie să începem și noi din nou. Am fost opriți de ceva vreme de faptul că nu avem o arenă de tenis și nu o avem nici în ziua de azi. Încercăm cât de repede se poate să fabricăm o arenă la Otopeni, până atunci ne descurcăm cu ce putem aici (n.r. – la Centrul Naţional de Tenis), făcând lego-uri pentru a avea 1.500 de locuri. Vreau să mulţumesc jucătoarelor române, în special celor din top 100, care participă la acest turneu. Pentru că dacă devine un turneu tradiţional viitorul lui eu îl văd foarte simplu. Eu încerc să ajung la un turneu 500 ATP, având în vedere că turneul de la Belgrad ar trebui să se întoarcă în România în 2024. Mai mult de atât, fiind proprietarul unei jumătăţi a turneului din Elveţia, de la Geneva, oarecum sunt de acord cu ATP-ul că dacă le dau două turnee de 250 pot obţine unul de 500. Nu am încă două de 250, am unul şi jumătate, încerc să fac rost şi de jumătatea cealaltă. La WTA cred că e mai uşor să îmi vândă ei direct un turneu 250… şi vedem cum ajungem și acolo la un turneu de 500. Pentru că vedeți că în ultimii 7-8-10 ani la fete suntem un pic mai răsăriţi decât la băieţi. Având în vedere istoria, avem obligaţia să ne închinăm în faţa sportului, în special a tenisului, şi n-aş vrea ca România să rămână din nou de căruţă, cum am rămas la gimnastică sau la alte sporturi în ultimii 20 şi ceva de ani”, a spus proprietarul turneului de la Bucureşti

Ţiriac Foundation Trophy prezentat de Kaufland este un turneu WTA 125 organizat la Centrul Naţional de Tenis în perioada 10-18 septembrie, de către Federaţia Română de Tenis şi susţinut de Fundaţia Ţiriac.

Turneul WTA 125 de la Bucureşti, organizat şi cu sprijinul Ministerului Sportului, are un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare şi un tablou de dublu cu 8 echipe.

Organizatorii oferă premii totale în valoare de 115.000 dolari şi 160 de puncte în clasamentul WTA pentru câştigătoare, costurile de organizare ridicându-se la peste 165.000 de dolari.