Ionuț Stroe: Companiile cer ca economia să fie încurajată, nu formule fiscale care inhibă inițiativa

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că nu numai liberalii, dar şi companiile susţin menţinerea cotei unice, pentru că „a adus prosperitate”, şi sunt împotriva unor „formule fiscale care inhibă iniţiativa”.

„Păstraţi cota unică, a adus prosperitate. Nu introduceţi taxe noi care ar descuraja noi investiţii. Menţineţi sistemul fiscal predictibil. Nu o spunem doar noi, liberalii, ci şi companiile. Mesajele sunt simple şi vin de la investitorii străini şi de la tot mediul de afaceri. E unanimitate. Scrisoarea lor publică conţine semnăturile aproape tuturor marilor asociaţii de investitori, români şi străini. PNL a sprijinit fără dubii exact aceste măsuri, pentru că ele au funcţionat şi le vom susţine şi mai departe pentru că oferă o perspectivă pozitivă pentru economie. Apreciem susţinerea care vine dinspre marii investitori străini şi români pentru ideile şi măsurile economice promovate constant de PNL”, a scris Stroe, vineri, pe Facebook.

Liberalul aminteşte că locurile de muncă sunt create de companii.

„Companiile cer ca economia să fie încurajată, să nu mergem spre formule fiscale care inhibă iniţiativa. Şi le dau dreptate sută la sută, pentru că ei sunt cei care creează locuri de muncă, cei la care ne uităm când vorbim de dezvoltare”, a adăugat Ionuţ Stroe.

Mediul de afaceri recomandă autorităţilor câteva direcţii pentru măsuri fiscale, printre care menţinerea unei cote unice de impozitare, reducerea reală a evaziunii fiscale, creşterea colectării taxelor, combaterea evaziunii prin acţiuni mai aspre şi reaşezarea sistemului fiscal astfel încât să stimuleze munca.

Conform unui comunicat al principalelor organizaţii din mediul de afaceri, cota unică de impozitare ar trebui menţinută, fiind un sistem de impozitare simplu şi esenţial pentru creşterea economică, „care a adus prosperitate, a generat locuri de muncă, a încurajat formarea unei clase de mijloc în România şi care, totodată, reprezintă unul dintre principalele avantaje competitive ale României”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Scandal la Poștă, pentru uniformele gri-șobolan de inspirație chinezească

Scandal la Poștă, pentru uniformele gri-șobolan de inspirație chinezească

Sindicatul din Poșta Română îl acuză pe directorul general Valentin Ștefan că-și bate joc de angajați, impunând niște uniforme gri-șobolan care seamănă perfect cu...

Angel Tîlvăr: „Statutul de membru al NATO este unul dintre pilonii...

Cu ocazia marcării a 20 de ani de la momentul aderării României la NATO, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a făcut un scurt bilanț. În...