Ionuț Stroe, reconfirmat în conducerea PPE: trei mandate europene pentru România

Publicat: 28 ian. 2026, 18:59, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Ionuț Stroe, reconfirmat în conducerea PPE: trei mandate europene pentru România

Deputatul liberal Ionuț Stroe a fost reales vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), cea mai mare familie politică de la nivelul Uniunii Europene. Totodată, acesta a obținut alte două mandate în structuri importante ale Consiliului Europei, consolidând reprezentarea României în forurile europene.

Trei mandate europene pentru Ionuț Stroe

Ionuț Stroe a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a obținut trei mandate europene importante, pe care intenționează să le exercite cu seriozitate și responsabilitate în beneficiul României.

El a precizat că a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE, cea mai mare familie politică europeană, unde se construiesc pozițiile politice majore ale Europei, subliniind că realegerea sa reprezintă un semn de încredere, continuitate și influență pentru România în centrul deciziilor europene.

„Am obținut 3 mandate europene importante la nivel european, pe care intenționez să le exercit cu seriozitate și responsabilitate pentru România. Am fost reales vicepreședinte al Grupului PPE, cea mai mare familie politică europeană. Aici se construiesc pozițiile politice majore ale Europei. Realegerea mea înseamnă încredere, continuitate și influență pentru România în centrul deciziilor europene”, a anunțat Ionuț Stroe pe Facebook.

Implicare în combaterea rasismului și a extremismului

Deputatul liberal a subliniat importanța mandatului său în cadrul ECRI, organism care monitorizează și combate rasismul, discriminarea și discursul instigator la ură în Europa.

„ECRI este organismul care monitorizează și combate rasismul, discriminarea și discursul urii în Europa. Mandatul meu înseamnă implicare directă în apărarea valorilor democratice, într-un context în care extremismul câștigă teren”, a precizat Ionuț Stroe.

România, prezentă în dialogul european pe migrație

Ionuț Stroe a mai scris că acest mandat presupune participarea la dialogul dintre Europa și regiunile învecinate pe teme sensibile precum migrația, solidaritatea și cooperarea, cu accent pe stabilitate și pe rolul tinerilor.

El a subliniat că România trebuie să fie prezentă și vocală în structurile europene și a arătat că acesta este obiectivul pe care intenționează să îl urmărească în continuare.

„Asta înseamnă participare la dialogul dintre Europa și regiunile din vecinătate pe teme sensibile precum migrația, solidaritatea și cooperarea, cu accent pe stabilitate și pe rolul tinerilor. Consider că România trebuie să fie prezentă și vocală în structurile europene. Asta îmi propun să fac și mai departe”, a mai scris Ionuț Stroe.