Iran cumpără arme de 500 de milioane de euro de la Rusia. Acord secret între cele două țări
Iran a încheiat un acord confidențial de 500 de milioane de euro cu Rusia pentru achiziția de lansatoare portabile și rachete sol-aer avansate, potrivit unor documente rusești consultate de Financial Times.
Livrări de armament între 2027-2029
Prin acordul semnat la Moscova în decembrie, Rusia s-a angajat să livreze în Iran 500 de lansatoare portabile „Verba” și 2.500 de rachete „9M336” pe parcursul a trei ani. Potrivit sursei citate, livrările vor fi efectuate în trei tranșe, între 2027 și 2029.
Negocierile au fost purtate între exportatorul de armament al statului rus, Rosoboronexport, și un reprezentant al Ministerului iranian al Apărării.
Un contract consultat de FT arată că solicitarea oficială a Teheranului a fost transmisă în iulie 2025. Cu o lună înainte, în iunie, Iranul a fost implicat într-un conflict de 12 zile cu Israel, în care au participat și SUA, atacând trei situri nucleare din Republica Islamică.
Instalațiile nucleare ale Iranului nu au fost distruse, ci afectate
Președintele american Donald Trump a menționat că instalațiile nucleare ale Iranului au fost distruse în atac. Totuși, o evaluare preliminară a serviciilor de informații de la acel moment a arătat că atacurile aeriene executate de armata SUA nu au distrus capacitatea nucleară iraniană. Tot ce au făcut a fost să o dea înapoi cu câteva luni.
Oficialii iranieni au declarat de numeroase ori că Teheranul și-a revenit după pagubele pe care le-a suferit în timpul războiului.
În momentul de față, SUA își consolidează prezența militară în Orientul Mijlociu, iar Donald Trump se gândește să atace din nou Iran, scrie The Guardian. Duminică, Axios a scris că negociatorii de la Washington sunt pregătiți să organizeze o nouă rundă de discuții cu Iranul, vineri, la Geneva. Asta dacă primesc o propunere iraniană detaliată, în următoarele 48 de ore, pentru un acord nuclear.
Rusia și Iranul au împreună un tratat de parteneriat strategic, dar acesta nu conține și o clauză de apărare reciprocă.