Israelul, atacat și din nord! Hezbollah a intrat în război

Publicat: 08 oct. 2023, 10:30, de Cristian Matache, în Internațional , ? cititori
Israelul, atacat și din nord! Hezbollah a intrat în război

​Armata israeliană a anunțat duminică faptul că a început să tragă cu artileria într-o zonă din Liban unde de unde au venit tiruri de mortiere transfrontaliere.

Hezbollahul a revendicat atacul cu rachete și artilerie asupra fermelor Shebaa israeliene, spunând că a fost desfășurat ca „solidaritate” cu poporul palestinian. Într-comunicat, gruparea a afirmat că atacul a vizat trei obiective, inclusiv o „poziție radar” în Fermele Shebaa, o porțiune de pământ ocupată de Israel din 1967, pe care Libanul o revendică ca fiind a sa.

„Artileria IDF (Forțelor de Apărare Israeliene) lovește în prezent zona din Liban de unde a avut loc un tir”, a precizat aceasta.

„IDF a luat măsuri de pregătire pentru acest tip de posibilitate și va continua să opereze în toate regiunile și în orice moment necesar pentru a asigura siguranța civililor israelieni”, a adăugat armata israeliană.

Proiectilele lansate de pe teritoriul libanez au lovit duminică dimineața devreme o poziție militară israeliană în fermele Shebaa ocupate de Israel, au declarat pentru Reuters trei surse de securitate.

Sursele au precizat că tirurile de artilerie israeliene au început apoi să lovească teritoriul libanez.

Hamas a atacat sâmbătă Israelul cu mii de rachete și comandouri care au trecut granița, iar unele voci, inclusiv un ministru din guvernul Netanyahu au avertizat că acesta „ar putea fi doar începutul” și ar putea fi urmat de o „lovitură mult mai dureroasă dinspre nord”.