Istoria dezastruoasă din ultimii 20 de ani a CET-urilor

Problemele cu furnizarea apei calde și a căldurii nu sunt o noutate în București și în alte orașe mari din România. Lipsa investițiilor în rețeaua de termoficare și gestionarea defectuoasă sunt principalele motive pentru care situația a degenerat.

Sierra Quadrant, lichiditorul judiciar al Elcen București și CET Bacău, a pus cap la cap un istoric al termocentralelor din România. Totul a început în urmă cu 20 de ani, odată cu procesul de reorganizare al producției de energie când guvernul de atunci, presat de o parte de normele europene în materie de mediu și de Fondul Monetar Internațional pentru a stopa pierderile uriașe ale marilor concerne de stat a început restructurarea Termoelectrica SA.

Astfel, cele mai mari electrocentrale din Termoelectrica au trecut la ministerul de resort sub forma unor societăți comerciale (Rovinari, Turceni, Elcen etc.), fără a fi luat în considerare studiile plătite din fonduri PHARE.

Restul filialelor Termoelectrica, sub influența politicienilor, au trecut în patrimoniul orașelor unde erau amplasate. Acestea au devenit societăți comerciale cu acțiuni deținute de municipii. Operațiunea s-a desfășurat în mod gratuit, iar consiliile locale au preluat și activele (instalații, terenuri, clădiri) și obligațiile financiare. Multe dintre societăți erau în stare de faliment mascat.

Noile societăți înființate au preluat în pasivul contabil o cotă parte din datoriile istorice ale Termoelectrica. În unele cazuri transferul s-a făcut fără toată documentația necesară impusă de Legea 31 privind societăților comerciale.

Un măr otrăvit pentru comunitățile locale

Preluarea CET-urilor de către administrația locală s-a dovedit a fi un cadou otrăvit. Cum majoritatea orașelor aveau bugete insuficiente, iar iar necesarul de investiții în funcționarea unităților de termoficare era uriaș, cele mai multe CET-uri au intrat, rând pe rând, în faliment ( București, Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Oradea, Suceava).

„Din păcate, în majoritatea cazurilor, am avut de-a face cu un management dezastruos, cu o lipsă crasă de viziune. Primăriile au preluat CET-urile cu ochii închiși, nu au investit în ele, n-au apelat la expertize independente, au subvenționat cât au putut gigacaloria și astfel, pe fondul degradării rețelelor, problemele financiare s-au acumulat. A fost doar o problemă de timp până ce să se ajungă la stadiul de faliment”, a explicat Florin Dragomir, asociat coordonator al Sierra Qudrant, reprezentantul lichiditatorului judiciar al CET Bacău..

Bacăul este un exemplu în acest sens, la o scară mai mică față de situația din București, dar pe aceleași coordonate negative. Cu falimentul la ușă, o serie de municipalități au încercat diverse artificii, înființând și falimentând societăți comerciale pe bandă rulantă, în tentativa de a scăpa de datoriile către furnizori.

S-a întâmplat inclusiv la București, unde RADET a dat faliment, iar datoriile istorice, de peste 3,7 miliarde lei, au ajuns subiect de dispută juridică între municipalitate și furnizori. La Bacău, datoriile neachitate de CET SA, societate aflată în faliment, sunt de peste 20 milioane euro și fac obiectul dosarului de faliment aflat în justiție.

Lupta din justiție

În loc să investească în reabilitarea CET-urilor și rețelelor de distribuție, multe dintre primării au așteptat falimentul și au ales să ducă războaie în justiție, în tentativa de a scăpa de datorii și de a recupera terenurile, clădirile și celelalte active ale CET-urilor, cu gândul de a înființa noi societăți.

Unele au reușit, pe calea justiției, să revendice patrimoniul societăților (Pitești, Oradea, Brașov). Altele, precum cele din Iași, Suceava și Bacău, au pierdut sau sunt pe cale să facă acest lucru.

Multe dintre deciziile luate în justiție sunt controversate, magistrații decizând în favoarea „statului”, cu toate că din dosare au lipsit documentele esențiale. Legile au fost interpretate într-un mod cel puțin original, în unele cazuri o hotărâre de guvern fiind considerată mai puternică decât legea societăților comerciale.

„În cazul de la Bacău, am reușit să câștigăm prima runda contra Primăriei în dosarul în care aceasta revendică întreg patrimoniul CET SA, compus din aproape 68 ha teren și zeci de construcții si echipamente specifice producției de energie termică și electrică”, arată Dragomir. Autoritățile locale au înființat CET SA cu un capital social de 53,8 milioane lei – prin preluarea activului și pasivului Sucursalei Electrocentrale Bacău din cadrul Termoelectrica SA. Dacă pasivul a fost preluat fără comentarii în bilanțul societății, despre activ au pretins, în 2015, că ar fi al municipiului, dar sentința pe fond a demonstrat că n-au dreptate.

Un alt numitor comun al tuturor proceselor legate de CET-uri. Majoritatea covârșitoare a datoriilor sunt către Ministerul Finantelor/ANAF/AVAS și ANRSPS.

Numai la CET Bacău, creanțele statului depășesc 20 milioane de euro. Prin cererea reconvențională, am solicitat instanței ca, în cazul in care va admite acțiunea Primăriei, să dispună obligarea lor la plata pasivului preluat la data înființării. Nu poți lua înapoi activele dacă nu pui in loc ceva, respectiv echivalentul lor valoric din pasiv’’, a mai declarat Dragomir.

La Bacău, decizia este în primă instanță, războiul juridic urmând să continue. La fel și la București, unde disputa dintre ELCEN și Municipalitate (RADET) a ajuns în fața judecătorilor.

Ce urmează pentru CET-uri

Indiferent că este vorba de Iași, Brașov, Bacău, Constanța, Suceava sau de București, situația sistemelor de termoficare este similară, aproape de dezastru. La București, principala problemă o constituie starea rețelei de termoficare. O rețea de aproape 4.000 de kilometri de conducte, a doua ca mărime din lume după cea din Moscova, în care peste 80% din conducte datează din anii ‘60-‘70 și necesită reparații majore.

În prezent, din cauza gradului major de degradare a rețelei de termoficare, ce poate fi comparată cu o găleată cu fundul spart, presiunea din conducte a scăzut progresiv de la valori de 8 – 9 bari la 3,5 – 4 bari și chiar sub acest nivel. Așa s-a ajuns ca ELCEN să fie nevoită să pompeze în rețea până la 2.000 tone de apă de adaos/oră, în condițiile în care, în 2016, cantitatea nu depășea 1.200 tone.

Pe fondul degradării conductelor, avariile au devenit din ce în ce mai dese, iar bucureștenii o simt pe pielea lor. Deși își plătesc facturile, mulți dintre ei au ajuns să se spele cu apă încălzită la aragaz.

Necesarul total de investiții este de peste 3 miliarde euro numai în București (ELCEN/Termoenergetica). Și în celelalte orașe din țară, investițiile necesare depășesc, cumulat, peste 7 miliarde euro.

„Noile administrații locale, ce vor fi votate la alegerile locale, vor trebui, de voie de nevoie, să găsească resursele bugetare, să construiască proiectele de finanțare europeană pentru reabilitarea rețelelor și a punctelor termice”, spune Florin Dragomir.

În plus, autoritățile trebuie să găsească o soluție pentru funcționarea sistemelor, mai ales că, din 2021, subvențiile la plata energiei termice vor fi eliminate. Decizia ar putea duce la triplarea cheltuielilor de întreținere, cel puțin în București.