Italia, Brescia. Femeie ucisă, tranșată și pusă în patru saci…

Publicat: 30 mart. 2022, 17:31, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Italia, Brescia. Femeie ucisă, tranșată și pusă în patru saci...

Carabinierii italieni, sub îndrumarea unui procuror, au de furcă zilele astea cu o crimă abominabilă cum rar se întâlnește. În localitatea Borno din provincia Brescia, au fost găsiți patru saci din plastic în care se aflau rămășițele unei femei. Aceasta a fost tranșată în 15 bucăți mai mici și, conform primelor cercetări, ar avea între 35 și 50 de ani. Cadavrul, deși au trecut câteva zile de când a fost descoperit, nu a fost, încă, identificat, după cum relatează Today.it. Și nici nu se știe de ce a fost ucisă și porționată astfel, femeia. Ancheta înaintează greu. Datele deținute, deocamdată, de către investigatori, nu duc la descoperirea criminalului sau criminalilor.

Conform Institutului de Medicină Legală din Brescia, ucigașul ar fi încercat, întâi, să dea foc cadavrului. Capul și fața femeii sunt descompuse din cauza flăcărilor și acest lucru face imposibilă identificarea victimei. De asemenea, pe unele porțiuni de corp sunt tot felul de tatuaje, a căror semnificație nu e, încă, știută. Carabinierii și procurorul de caz au făcut publice aceste tatuaje: „step by step” pe glezna dreaptă (pas cu pas); „wanderlust” pe claviculă dreaptă – poftă de pribegie; „elegance is the” în partea dreaptă a spatelui – eleganță; „be brave” pe cotul stâng – fii curajos; „fly” pe încheietura mâinii drepte; zboară; „V” inversat pe coapsa dreaptă; „VV” răsturnat pe coapsa stângă.

Abia când a văzut că nu reușește să distrugă prin ardere cadavrul, criminalul ar fi recurs la tranșare. Una făcută profesionist, nu de ageamii. Ceea ce ar însemna fie că avem de-a face cu un medic, fie cu un măcelar. Nu e neapărat să fi fost un bărbat puternic care să poată să taie cadavrul. Și, aici, fac o paranteză. În 1994, Ploieștiul a fost zguduit de o veste fără precedent. Doctorița Roxana Călin, în vârstă de 35 de ani, își ucisese rivala, pe amanta soțului ei, pe care, apoi, a tranșat-o în baie cu un cuțit de vânătoare, a făcut-o pachete mai mici și a împrăștiat-o prin tot orașul. În vria întâmplărilor, a uitat ficatul amantei în congelator, căci, da, și ea a băgat cadavrul la rece. Călin era mică de statură și pipernicită. Dar asta n-a fost un impediment pentru tranșare. Și închei paranteza.

După ce a împărțit corpul în patru saci de plastic, criminalul din Brescia nu i-ar fi abandonat imediat. Ci i-ar fi depozitat într-o incintă frigorifică. Abia după ce au înghețat, sacii din plastic au fost aruncați pe un teren viran și descoperiți de către un localnic care căuta prin gunoaiele de pe acel loc. Acesta a văzut întâi o mână de femeie, ale cărei unghii erau date cu ojă mov, apoi și alte bucăți de corp. Femeia ucisă, după primele cercetări, nu ar fi din zonă. Dar ucigașul da, căci se pare că el știe bine locurile.

Ar mai trebui amintit un fapt: în zonă, în urmă cu vreo 15 ani, a mai fost o crimă încheiată cu tranșarea cadavrelor. Aldo Donegani și soția sa, Luisa De Leo, au fost uciși și tăiați în bucăți de nepotul lor, Guglielmo Gatti. Acesta a fost descoperit la scurtă vreme de la comiterea dublului asasinat și condamnat la închisoare pe viață.

Carabinierii nu exclud nicio pistă și nicio variantă. Orice poate să constituie un mobil pentru crimă și oricine poate să o fi comis.