Jill Biden se întâlnește cu Carmen Iohannis și vizitează o școală care găzduiește elevi ucraineni refugiați

Publicat: 07 mai 2022, 09:45, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ
Jill Biden se întâlnește cu Carmen Iohannis și vizitează o școală care găzduiește elevi ucraineni refugiați
Jill Biden criticată pentru că folosește titlul de doctor

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, va avea, sâmbătă, o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, şi va vizita o şcoală publică din Bucureşti care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.

Jill Biden a ajuns în România, vineri, la Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.

Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Prima Doamnă a SUA o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că scopul călătoriei sale în cele două state este de „a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin”.

„De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari”, a adăugat Jill Biden.

Prima Doamnă a Statelor Unite este însoţită în această călătorie de secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried. Din delegaţia care o va însoţi pe Jill Biden în România vor face parte, de asemenea, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 – 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein.