Jocurile Olimpice 2020 | Organizatorii au anunţat 18 noi cazuri de coronavirus

Publicat: 01 aug. 2021, 10:19, de Raluca I. Heroiu, în SPORT , ? cititori
Jocurile Olimpice 2020 | Organizatorii au anunţat 18 noi cazuri de coronavirus

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au anunţat 18 noi cazuri de coronavirus. Printre cei depistați cu Covid-19 se numără şi un sportiv cazat în satul olimpic.

Cinci dintre persoanele testate pozitiv cu coronavirus sunt oficiali cu legătură cu Olimpiada, 11 sunt colaboratori şi unul este voluntar. Sunt 13 japonezi şi cinci persoane venite din afara Japoniei.

„Facem peste 30.000 de teste în fiecare zi. Orice persoană testată pozitiv este izolată rapid şi facem paşii corespunzători pentru a preveni propagarea virusului. Am promis JO în siguranţă pentru toţi participanţii, pentru locuitorii din Tokyo şi poporul japonez. Cred că am reuşit până acum să gestionăm măsurile împotriva covid-19 la un nivel conform aşteptărilor”, a declarat şeful comitetului local de organizare, Toshiro Muto.

De la 1 iulie până acum, s-au înregistrat 259 de cazuri de covid-19 legate de JO.