Joe Biden: „Nu retrag nimic”

Publicat: 29 mart. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Joe Biden: „Nu retrag nimic”

Președintele american Joe Biden a spus că nu își retrage remarcile că președintele Vladimir Putin nu poate rămâne la putere.

„Nu retrag nimic”, a spus președintele Biden luni, la Casa Albă, subliniind că declarația sa din Polonia nu exprima o schimbare de politică, ci că își exprima o opinie bazată pe emoțiile sale din acea zi. „Exprimam indignarea morală pe care am simțit-o față de modul în care se comportă Putin și acțiunile acestui om”.

Tocmai veneam de la acele familii”, a spus el, referindu-se la refugiații ucraineni din Varșovia. „Nu exprimam atunci sau nu exprimăm acum o schimbare de politică”, a spus Biden.

Nu îmi cer scuze pentru asta”, a spus el. Biden a continuat: „Exprimam exact ceea ce am spus – exprimam indignarea morală pe care am simțit-o față de acest om. Nu am formulat o schimbare de politică. Și cred că știți, dacă va continua în această direcție, va deveni un paria în întreaga lume și cine știe ce se poate întâmpla pe plan intern în ceea ce privește sprijinul populației.

Președintele SUA a respins sugestia că remarcile sale ar putea escalada conflictul din Ucraina.

Contextul declarației

În timpul discursului său înflăcărat susţinut sâmbătă seara în faţa unei mulţimi de oameni la Varşovia, Biden a spus: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”.

Această declaraţie a fost interpretată ca o schimbare majoră în politica externă a SUA, prin care Biden pare să fi sugerat că în Rusia ar fi necesară o schimbare de regim.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ripostat rapid, afirmând că „nu este treaba lui Biden să decidă asta”. „Preşedintele Rusiei este ales de ruşi”, a spus Peskov. În condiţiile în care afirmaţia lui Biden a făcut înconjurul lumii, Casa Albă a ţinut să precizeze că preşedintele SUA „nu a cerut o schimbare de regim în Rusia”.