Justiția în mâinile CSM: o instituție vulnerabilă în fața istoriei și a influențelor

Într-un moment în care zeci de robe stau atârnate pe umeraș, în așteptarea semnăturii prezidențiale, întrebarea nu este doar de ce întârzie Președintele Nicușor Dan, ci cine sunt cei care au pus aceste nume pe masa lui. Controversa declanșată de refuzul (tăcut) al șefului statului de a semna învestirea unor magistrați propusă de CSM readuce în prim-plan o instituție esențială a statului român – dar prea puțin cunoscută în profunzimea ei.

Ce este, de fapt, Consiliul Superior al Magistraturii? Cum funcționează? Cine îl conduce în prezent? Și, mai ales, cât de independent a fost de-a lungul timpului acest organism chemat să garanteze independența Justiției?

Istoric și rol constituțional al CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este instituit încă din 1909, ca organ consultativ al Ministerului Justiției, cu atribuții de confirmare, numire și avansare a magistraților și competențe de judecare a infracțiunilor comise de judecători în exercițiul funcției. După instaurarea regimului comunist, CSM a fost desființat în 1952, iar atribuțiile sale au fost preluate de structurile partidului și ale puterii executive.

Reînființat în contextul tranziției post-1989, CSM a fost consacrat în Constituția din 1991. Astăzi, Constituția României îl definește drept „garant al independenței justiției” și îi conferă un rol esențial în organizarea și funcționarea sistemului judiciar. Conform textului constituțional, CSM este organul care coordonează recrutarea, promovarea, transferul, detașarea, cercetarea disciplinară și eliberarea din funcție a tuturor judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, CSM asigură articularea unei politici unitare a sistemului judiciar, fiind și autoritatea care propune Președintelui României numirea judecătorilor şi procurorilor (exceptând stagiarii) și exercită atribuții de instanță disciplinară în cazurile magistraților, conform legii. În ansamblu, CSM are un rol constituțional central de apărare a independenței justiției, evitând influențele politice în cariera magistraților, precum și de garant al statului de drept.

Componența și organizarea CSM

Constituția (art. 133) prevede că CSM are 19 membri: 14 magistrați aleși de colegii lor și validați de Senat (împărțiți în două secții – 9 judecători și 5 procurori), 2 reprezentanți ai societății civile (aleși de Senat) și 3 membri de drept (ministrul Justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ).

Președintele CSM este desemnat pentru un mandat de un an, din rândul magistraților aleși, fără posibilitatea de reînnoire. Mandatul celorlalți membri este de 6 ani. În practică, cei 14 magistrați aleși provin prin vot secret în adunările generale ale tuturor instanțelor şi parchetelor, iar validarea finală le revine Senatului (procedură care a stârnit uneori controverse când Parlamentul a întârziat validarea unor candidați). Structura internă a CSM include Plenul și cele două secții (judecători și procurori), fiecare secție analizând problemele specifice.

Din punct de vedere operațional, CSM emite avize și propuneri obligatorii pentru numiri în funcții de conducere și promovări (inclusiv de președinți de curți, șefi de secții, etc.). În plus, exercită autoritatea disciplinară asupra magistraților – secțiile CSM judecă abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor.

Constituția subliniază că hotărârile CSM sunt definitive, iar deciziile în materie disciplinară pot fi atacate la ÎCCJ. În ansamblu, CSM este conceput ca un echilibru între puterile statului: deși controlează și influențează semnificativ cariera magistraților, el trebuie să-și exercite aceste atribuții independent de politică și de influențe externe, conform rolului constituțional de garant al justiției.

Componența CSM la 7 iulie 2025

În prezent (7 iulie 2025), CSM este condus de președintele Elena-Raluca Costache (judecător) și vicepreședintele Claudiu-Constantin Sandu (procuror). Alți membri aleși cu activitate permanentă sunt:

• Judecători: Claudiu-Marian Drăgușin, Alin-Vasile Ene, Narcis Erculescu, Daniel Grădinaru, Ramona-Grațiela Milu, Gheorghe-Liviu Odagiu, Mihaela-Laura Radu și Denisa-Angelica Stănișor.
• Procurori: Daniel-Constantin Horodniceanu, Emilia Ion, Mărioara-Cătălina Sîntion și Bogdan-Silviu Staicu.
  La acești 12 magistrați se adaugă 2 reprezentanți ai societății civile: Fănel Mihalcea* și Ioan Sas (avocat), aleși de Senat. Cele trei funcții de drept sunt ocupate de: Corina-Alina Corbu (președintele ICCJ), Alex-Florin Florența (procurorul general al României) și Radu Marinescu (ministrul Justiției). Această componență reflectă împărțirea constituțională în secții și include, în mod natural, echilibrul judecători/procurori (9 vs. 5) și participarea societății civile.

Influențe politice și intervenții externe

Deși statutul CSM este neutru, instituția a fost de multe ori alterată de presiuni politice și de declanșări publice. Politicieni au încercat ocazional să influențeze deciziile CSM sau să pună sub semnul întrebării independența magistraților. De pildă, premierul Victor Ponta a afirmat în 2014 că anumite condamnări penale ale foștilor lideri PSD (Adrian Năstase) ar fi fost decizii „politice” motivate de o pretinsă agendă anti-PSD. CSM a reacționat prin sesizarea Inspecției Judiciare, Secțiile reunite ale judecătorilor și procurorilor hotărând să verifice dacă aceste declarații politice au încălcat independența justiției și au exercitat presiuni asupra magistraților. De asemenea, în diverse ocazii membri ai CSM au denunțat public discursurile critice ale unor oficiali (politicieni sau ziariști) care puneau sub semnul întrebării integritatea sistemului judiciar.

În paralel, CSM a fost acuzat că unii dintre membrii săi au avut angajamente politice sau au fost influențați de partide. Raportul MCV din 2019 sublinia diviziunile interne făcute public: Secția pentru judecători a transmis declarații care nu reflectau votul plenului, iar ziarele au semnalat, de pildă, că unii președinți de secții acționau ca un „voce unică” a instituției fără consens larg. Experții Comisiei Europene remarcaseră tot atunci „numeroase cazuri în care comunicatele CSM n-au fost asumate de plen, ci reflectau poziția președintelui sau a unui grup restrâns”. În raport s-a concluzionat că activitatea CSM stârnește îngrijorări privind supunerea la influențe politice: unele decizii legislative-cheie au putut fi luate de grupuri mici din CSM (în urma ordonanțelor de urgență ale guvernului) şi existau semne că, prin anumite voturi, instituția ar fi fost dezbinată conform liniei unor interese externe.

Au existat cazuri concrete de „intervenții politice” în activitatea CSM. Astfel, în 2015 fostul membru CSM Adrian Toni Neacșu a afirmat în presă că erate ale Curții Constituționale – care au permis menținerea în funcție a președintelui Traian Băsescu după referendumul din 2012 – ar fi fost întocmite cu sprijinul unor cadre din CSM (președinta Alina Ghica și vicepreședinta Oana Haineală) și că anumite voturi din CSM erau „aranjate” la dispoziția administrației prezidențiale. Deși acuzațiile lui Neacșu nu au fost oficial confirmate, ele au alimentat suspiciuni despre modul în care personalități politice ar fi manevrat colegiul de conducere al justiției.

La rândul său, legislativul şi guvernul au interacționat politic cu CSM: președinți de țară (Traian Băsescu) au trimis memorii partidelor pentru reluarea procedurilor de numire a membrilor CSM în situații de blocaj. În 2010–2011, după expirarea mandatelor actualilor membri, alegerea reprezentanților magistraților a fost contestată în instanță. Partidele nu au reușit, în timp util, să confirme toți candidații: în decembrie 2010 Senatul nu a validat cei 11 judecători aleși pentru CSM, deși procedura fusese inițiată, iar președintele Băsescu a avertizat că întârzierea lezează credibilitatea instituției.

Astfel de „refuzuri de validare” politică au generat blocaje. De asemenea, modificările succesive ale legilor justiției, fără ca CSM să-și poată exprima consecvent poziția (sau cu avize negative repetate), au fost percepute ca presiuni exterioare asupra instituției.

Un instrument necesar, dar supus influențelor politice

În esență, pe parcursul existenței sale CSM a fost frecvent plasat în centrul unor lupte politice – atât prin declarații, cât și prin proceduri (legislative, judiciare sau administrative). Diversi politicieni și magistrați au lansat acuzații reciproce de partizanat (atât CSM împotriva altor puteri, cât și invers), iar intervențiile publice ale unor lideri au generat deseori reacții oficiale ale CSM. De pildă, în martie 2024 Secția pentru judecători a CSM a condamnat declarațiile primarului Clotilde Armand despre „controlul politic” al completurilor de judecată, considerându-le o formă de presiune inacceptabilă asupra independenței magistraților. Conflictul s-a rezumat la un schimb acerb de replici, CSM apărând formal corpul magistraților și avertizând că astfel de insulte nefondate subminează imaginea justiției.

Cronologie a principalelor controverse și scandaluri

În ordine cronologică, s-au semnalat numeroase episoade în care CSM a fost în atenția publică prin litigii, scandaluri sau critici de independență:

• 1909 – Înființarea CSM: rol consultativ în cadrul sistemului judiciar (Legea din 24 martie 1909).
• 1924–1925 – Modificări legislative care extind atribuțiile CSM în perioada monarhică.
• 1952 – Abolirea CSM de către regimul comunist (prin reorganizarea Justiției sub stricta conducere politică).
• 1991 – Reînființarea în Constituție: CSM consfințit prin articolele 133–134 ca organ garant al independenței justiției.
• 2010–2011 – Blocaje parlamentare: după expirarea mandatelor membrilor, alegerea noilor judecători ai CSM este contestată în instanță. Președintele Băsescu solicită rapiditate, avertizând că „pe 1 ianuarie 2011” expiră termenele. Totuși, Senatul își amână votul și, în decembrie 2010, refuză validarea în bloc a 11 judecători aleși, necesită dezbateri suplimentare. Criza de atunci a evidențiat dependența CSM de finalizarea procedurilor politice.
• Ianuarie 2014 – Scandalul „Năstase politic”: Premierul Victor Ponta acuză în termeni duri DNA și ÎCCJ de partizanat politic (referindu-se la condamnarea lui Adrian Năstase). CSM solicită Inspecției Judiciare să analizeze declarațiile lui Ponta, căci ele au „caracter denigrator” și ar putea submina independența justiției. Episodul a tensionat relația dintre puterea executivă și sistemul judiciar.
• 2015 – Acuzații interne de manipulare: Fostul membru Adrian Toni Neacșu (actual avocat) dezvăluie că un erratum al CCR, favorabil lui Traian Băsescu în referendumul din 2012, ar fi fost elaborat în incinta CSM de anumite persoane din conducere (preș. Alina Ghica, vicepreș. Oana Haineală). Deși afirmațiile nu au fost dovedite, ele au stârnit speculații privind influențe politice asupra procedurilor CSM. Neacșu susținea de asemenea că „existau în CSM niște voturi aranjate la dispoziția” președintelui de atunci. Lucrurile au fost tratate ca simple zvonuri de partid, însă au pătat imaginea neutralității CSM.
• 2017–2018 – Legi ale justiției și război cu ministrul Tudorel Toader: În plină criză a justiției, guvernul PSD a promovat modificări amplu criticate ale legilor (organizare judiciară, statut magistrați etc.). Ministrul Justiției Tudorel Toader și parlamentarii influențați politic au trecut mai multe proiecte prin parlament, adesea fără avize pozitive de la CSM. În același timp, în 2018, CSM a dat aviz negativ unor ordonanțe controversate (ex. redefinirea abuzului în serviciu) și nu s-a pus de acord asupra poziției oficiale. Raportul MCV din noiembrie 2018 menționează că secțiile CSM au dat public declarații neconcordante cu plenul, iar ordonanțele guvernamentale au permis ca decizii vitale să fie luate de câțiva membri cu putere de vot restrâns – totul subliniindu-se ca semne de supunere la „jocuri politice”. În această perioadă, mulți contestatori au acuzat CSM de „neacțiune” față de abuzurile legislative ale PSD (de exemplu, investirea conducerii controversate a Secției Speciale SIIJ).
• Octombrie 2019 – Revocarea președintelui CSM: Unul dintre cele mai grave conflicte interne: șapte membri ai Plenului (judecători și procurori) au transmis o cerere de revocare a judecătoarei Lia Savonea din funcția de președinte al CSM. Ei au acuzat că Savonea și-a exercitat atribuțiile „defectuos”, a creat conflicte deschise cu Ministerul Justiției (ministrul Ana Birchall) şi a dus CSM departe de rolul constituțional, afectând grav credibilitatea instituției. Demersul a fost extrem de nemaiîntâlnit: înainte de el, CSM nu mai fusese niciodată debarcat oficial de Plen. Acuzațiile vizau tocmai lipsa de independență şi tonul partizanat al conducerii CSM sub mandatul Savonea.
• Noiembrie 2019 – Critici MCV privind independența CSM: Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare releva că CSM „a rămas blocat” după noiembrie 2018 și a „stârnit îngrijorări” cu privire la supunerea instituției la influențe politice. Documentul CE nota că unele poziții ale CSM erau diametral opuse altor entități (DNA, INM) și că lipsa reacției unitare a ridicat semne de întrebare privind legitimitatea unora dintre membri. Acest raport a pus presiune suplimentară pe CSM, iar dezbaterile interne s-au intensificat sub privirile publicului.
• 2021 – Secția Specială a magistraților (SIIJ): Ministerul Justiției a propus desființarea SIIJ. CSM a organizat ședințe de audiere și voturi extrem de controversate. În februarie 2021, după aproape 7 ore de dezbateri aprinse cu participarea ministrului Stelian Ion, Plenul CSM a emis din nou un aviz negativ asupra proiectului de desființare (11 voturi împotrivă, 8 pentru). Victor Alistar (membru CSM din partea societății civile) a subliniat că, deși avizul e consultativ, ar trebui respectat „în chestiuni care privesc independența justiției”. Această decizie a fost atacată de unele ONG-uri și politicieni, care acuzau CSM de piedici politice, dar a fost privită cu satisfacție de adepții reformei. Cazul SIIJ a ilustrat din nou tensiunea dintre obiectivul constituțional al CSM (apărarea independenței judecătorilor) și percepția politică asupra rolului său.
• 2024 – Presiuni asupra justiției de către politicieni: În martie 2024, CSM a intervenit prompt după ce primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut declarații publice acide la adresa unei instanțe care îi judeca un dosar. Secția pentru judecători a CSM a calificat afirmațiile ei despre „control politic” al unor completuri drept o „încălcare a independenței judecătorilor” și un mijloc de presiune nepermisă asupra magistraților în ziua deliberării. Replica lui Armand („Am încredere în justiție, dar nu am încredere în ticăloșii din justiție”) a demonstrat cât de fragilă este imaginea publică a CSM și a corpului judecătoresc în fața criticilor politice acerbe. Incidentul a reînnoit discuția despre cât de validă este percepția de politizare a CSM și cât de vizibilă este izolarea magistraților de presiunea clădirilor puterii politice.

În sinteză, de la apariția sa din epoca monarhică și până azi, CSM a traversat perioade de prestigiu constituțional alternând cu crize de credibilitate. Fie că a fost subiectul unor campanii politice ori al unor confruntări interne, CSM a fost perceput, uneori pe nedrept, ca un organ de uz partizan. În plus, multiple modificări legislative și atitudinea unor miniștri au testat limitele independentei instituției.

Analiza critică a ultimilor ani arată că:

CSM rămâne o țintă permanentă a jocurilor politice – fie ca partener onest de dialog, fie ca adversar, însă imaginea sa de „gardian al justiției” a fost repetat pusă la îndoială pe parcursul întregului său parcurs.

* Fănel Ionel Mihalcea este, la 7 iulie 2025, unul dintre cei doi reprezentanți ai societății civile în CSM, alături de avocatul Ioan Sas.

În vârstă de aproximativ 70 de ani, Mihalcea a fost procuror șef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, din care s-a pensionat în 2017. Ulterior, a ocupat poziții cu vizibilitate politică, printre care funcții în consiliile de administrație ale unor instituții de stat, precum Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați.

Care o fi ”societatea civilă” în acest caz?

Controversele nu au întârziat: la momentul validării sale de către Senat, fostul ministru al Justiției Stelian Ion a criticat dur numirea, acuzând că Mihalcea, împreună cu Ioan Sas, reprezintă, de fapt, „anexa politică a PSD”, și nu societatea civilă, așa cum prevede legea. Fiica sa, Silvia Mihalcea, este, de asemenea, implicată politic – secretar general al Camerei Deputaților – iar el însuși s-a alăturat PSD imediat după pensionare.

În concluzie, Fănel Mihalcea este un procuror-pensionar cu carieră publică și conexiuni politice, reprezentant controversat în CSM, ales sub titulatura de „societate civilă”, dar perceput de unii ca purtător de influențe politice marcate, mai ales de PSD.