Kadîrov, liderul cecenilor, afirmă că, în curând, Kievul va fi cucerit

Publicat: 11 apr. 2022, 16:22, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Kadîrov, liderul cecenilor, afirmă că, în curând, Kievul va fi cucerit

Într-un clip postat pe canalul său de Telegram, Ramzan Kadîrov, liderul republicii rusești Cecenia, afirmă că, foarte curând, armata rusă și ajutoarele ei cecene vor declanșa o ofensivă serioasă și decisivă în Ucraina.

Planul lui Kadîrov, despre care se spune că este omul lui Vladimir Putin, ar fi următorul: „Va avea loc o ofensivă, nu numai asupra orașului-port Mariupol, ci și asupra altor locuri, orașe și sate. În primul rând, vom elibera Luhansk și Donețk, și apoi vom cuceri Kievul și toate celelalte orașe!” a subliniat șeful cecenilor.

Ramzan Kadîrov se arată extrem de optimist. El afirmă că nu există urmă de dubiu că, de data asta, nici Kievul, nici alte localități, nu vor scăpa neeliberate de sub puterea forțelor naziste. „Vă asigur: nu se va face niciun pas înapoi” mai spune  Kadîrov în videoclip.

Liderul cecen Kadîrov, care are prin daniile și bunăvoința Moscovei, o autonomie la care alți lideri separatiști nici nu visează, este cunoscut pentru faptul că declară că oamenii n-au drepturi și nici nu se sinchisește că este acuzat de acest lucru de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.