Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu Volodimir Zelenski și a asigurat Kievul de sprijinul României

Klaus Iohannis a avut marți o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care a reafirmat sprijinul României față de fiecare cetățean care sosește în țara noastră.

„Am discutat cu președintele Zelenski despre situația critică din Ucraina. România va continua să aibă grijă de fiecare cetățean care sosește în țara noastră. Peste 125 de camioane cu ajutoare, ambulanțe și mașini de pompieri din România și alte state membre ale UE au sosit în Ucraina prin intermediul hub-ului umanitar din Suceava”, a scris șeful statului român pe twitter.

De altfel, în urmă cu două zile, pe 27 martie, președintele României a participat la un teleton internațional de caritate în sprijinul Ucrainei, Save Ukraine — #StopWar. Evenimentul a unit aproape întreaga lume, inclusiv mari muzicieni (Sting, Fatboy Slim), voluntari, sportivi, activiști publici și lideri politici din multe țări, care au făcut apel pentru sprijinul Ucrainei.

Alături de Klaus Iohannis, dintre liderii politici ai multor state, care s-au adresat audienței au fost președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden și președintele Poloniei, Andrzej Duda.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis, a subliniat, într-o discuţie avută luni la Palatul Cotroceni, cu Paolo Gentiloni, Comisarul european pentru Economie, necesitatea intensificării eforturilor la nivel european pentru a acorda în continuare sprijin Ucrainei şi poporului ucrainean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Caracatița uriașă a intereselor baronului PSD Horia Teodorescu îngroapă Tulcea în gunoaie

Un document exploziv ajuns la mai multe instituții de forță ale statului scoate în evidență uriașa caracatiță a intereselor țesută de baronul PSD de...