La Aeroportul Iași se va construi un terminal nou. Investiția e fabuloasă

Aeroportul Internaţional Iaşi va beneficia de o finanţare în valoare de peste 300 de milioane de lei pentru construirea unui nou terminal pentru pasageri şi reconfigurarea reţelei de drumuri de acces şi a spaţiilor de parcare, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

„A fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul de Dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi! Vom putea astfel să extindem terminalele de pasageri şi facilităţile de parcare ale acestui aeroport. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 303 milioane de lei: 257 milioane de lei (85%) reprezintă contribuţie din fonduri FEDR, 39 milioane de lei reprezintă contribuţii de la Bugetul de Stat (13%), 6 milioane de lei reprezintă contribuţia beneficiarului, suportată din bugetul R.A Aeroportul Iaşi”, a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor.

Noul terminal de pasageri va avea o suprafaţă desfăşurată de 31.210 mp. Suprafaţa drumurilor de acces, care vor fi reconfigurate, va ajunge la 21.850 mp. De asemenea, vor fi construite locuri de parcare pe o suprafaţă de 4.600 mp. Drumurile şi platformele tehnologice care vor fi construite vor ocupa o suprafaţă de 5.620 mp iar pe o suprafaţă de 7.550 mp vor fi construite trotuare.

Proiectul trebuie să fie implementat până în decembrie 2023.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Apărării:„România ar aprecia în mod deosebit o contribuție cu trupe...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Slovenia, o întâlnire bilaterală cu omologul său,...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...