La ce oră se va adresa Zelenski parlamentarilor români

Publicat: 04 apr. 2022, 12:01, de Otilia Caloian, în POLITICĂ , ? cititori
La ce oră se va adresa Zelenski parlamentarilor români
Zelenski

Preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor a anunţat că a avut întrevedere cu o delegaţie ucraineană, formată din reprezentanţi speciali ai preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cât şi membri ai corpului diplomatic ucrainean.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a afirmat, luni, că, la ora 19.00, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa Parlamentului României, o solicitare în acest sens urmând a fi discutată în cursul zilei în BPR. Intervanția lui Zelenski va dura 15 minute.

”Astăzi, la ora 19.00, vorbeşte preşedintele Zelenski în Parlamentul României, cred că ar trebui să fim toţi onoraţi de acest lucru”, a afirmat, luni, preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Acesta a precizat că va exista o solicitare în acest sens în cadrul BPR care se va reuni în cursul zilei de luni.

În delegaţia Ucrainei în România sunt prezenţi: Oleksandr Bankov, secretar de stat al MAE al Ucrainei, Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România şi Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre un discurs al lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României, că, într-o astfel de situaţie, calea diplomatică este cea normală, şi nu încercarea pe Facebook de a ne face imagine, precizând că la 12.30 va avea loc o şedinţă a Birourilor Reunite ale Parlamentului, unde aşteaptă fie o solicitare pentru acest discurs din partea Ambasadei Ucrainei sau o informare din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Demersuri pentru un discurs al preşedintelui Zelenski în Parlamentul României au fost făcute încă de acum câteva zile.

În ultimele săptămâni, Zelenski s-a adresat direct parlamentarilor din mai multe ţări, mulţumind pentru ajutor şi cerând în continuare sprijin pentru a contracara invazia rusă. Zelenski s-a adresat inclusiv Congresului SUA.

Partea ucraineană a transmis salutul şi multumirile preşedintelui Zelenski. Delegaţia şi-a exprimat recunoştinţa cu privire la asistenţa umanitară venită din partea României cât şi pentru demersurile aflate în desfăşurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea ţării şi a valorilor democratice.

„Lupta ucrainenilor nu este doar a lor. Este o luptă pentru libertate şi pentru toate statele şi popoarele care iubesc pacea. Aşteptăm cu nerăbdare intervenţia preşedintelui Zelenski, care se va adresa Parlamentul României luni seara”, a spus Pavel.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele