Fierbe lumea filmului: Se pregătește cea mai mare grevă din Hollywood, de la Al Doilea Război Mondial încoace

Publicat: 05 oct. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Fierbe lumea filmului: Se pregătește cea mai mare grevă din Hollywood, de la Al Doilea Război Mondial încoace

Activitatea pe platourile de filmare de la Hollywood a fost reluată în ultimele luni, după restricțiile pandemiei, la un nivel accelerat. Însă membrii echipelor spun că programul şi solicitările în ceea ce îi priveşte s-au înrăutăţit.

International Alliance of Theatrical and Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood, a votat aprobarea unei greve generale. Acţiunea ar putea închide aproximativ toată producţia de film şi televiziune din SUA, potrivit BBC. Mai mult de 50.000 de lucrători au votat luni, iar 98,7% dintre ei au fost în favoarea opririi muncii. În cazul în care vor intra în grevă, aceasta va fi cea mai mare din Hollywood de la Al Doilea Război Mondial şi cea mai amplă din istoria sindicatului.

Votul vorbeşte despre calitatea vieţii şi despre sănătatea şi siguranţa celor care muncesc în industria filmului şi televiziunii”, se arată într-un comunicat citat de CĂTRE BBC. „Cei de la baza salarizării nu merită nimic mai puţin decât un salariu rezonabil”.