Ladislau Boloni a ajuns în România pentru discuțiile finale cu Stoichiță și Burleanu

Publicat: 06 ian. 2022, 19:43, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Ladislau Boloni a ajuns în România pentru discuțiile finale cu Stoichiță și Burleanu
Boloni a pregătit-o pe Gent doar 25 de zile

Conducerea Federației Române de Fotbal caută un nou selecționer după ce contractul lui Mirel Rădoi s-a încheiat la data de 30 noiembrie. Ladislau Boloni (68 de ani) este principalul favorit.

Boloni a ajuns joi seară în București pentru ultimele negocieri cu FRF, pentru postul de selecționer. Antrenorul a venit din Franța, iar discuțiile finale vor avea loc vineri. Acesta a fost așteptat la aeroport, de directorul ethnic al FRF, Mihai Stoichiță.

Ladislau Boloni este liber de contract din mai, când s-a despărțit de Panathinaikos. Fostul internațional român a lucrat ca antrenor vreme de 27 de ani. Acesta şi-a început cariera în 1994, la Nancy, iar de-a lungul timpului a pregătit echipe din Portugalia, Franţa, Emirate, Grecia, Qatar, Arabia Saudită şi Belgia. Ultima dată, a antrenat formația Panathinaikos Atena, în perioada octombrie 2020 – mai 2021.

Boloni a câștigat campionatul cu Sporting Lisabona (2001-2002) și cu Standard Liege (2008-2009). De asemenea, a mai câștigat Cupa Portugaliei (2001-2002) şi Supercupa Portugaliei (2002-2003), dar şi Supercupa Belgiei (2008-2009).