Ladoși, APCPR: 93% din cazurile de PPA din Europa sunt în România. Pierderile sunt de peste un miliard de euro

Publicat: 01 dec. 2021, 08:35, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Ladoși, APCPR: 93% din cazurile de PPA din Europa sunt în România. Pierderile sunt de peste un miliard de euro
Porci

România este statul cu cele mai multe focare de pestă porcină africană (PPA) active din Europa –  93% din cazurile înregistrate la nivelul întregului continent, o situație de-a dreptul dramatică. Numai în acest an, au fost sacrificate efective de aproximativ 600.000 de porci, iar undeva la 40% din fermele de reproducție au dat faliment, susține Ioan Ladoși, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), care vorbește de pierderi totale estimate la circa un miliard de euro.

În aceste condiții, nici nu este de mirare că sectorul autohton de creștere a porcilor nu mai poate să acopere decât undeva la 80% din consumul intern.

„Dacă înainte aveam undeva la 80.000 de porci sacrificaţi într-o săptămână în România, acum s-a ajuns la 65.000 de porci. Aceasta se vede mai ales în importuri”, a declarat Ioan Ladoși pentru Agerpres.
 
Foarte grav este și faptul că fermele comerciale au pierdut, anul acesta, circa 40% din femelele de reproducţie, ceea ce înseamnă un efectiv de circa 1,5 milioane de porci, efectul fiind majorarea importurilor.

„Anul acesta, s-au pierdut din fermele comerciale aproximativ 40% din femelele de reproducţie, ceea ce înseamnă un handicap şi o reducere a numărului de porci produşi pentru anul viitor de aproximativ 1,5 milioane. Este o treime din ce produceam într-un an, iar asta va conduce la o creştere şi mai mare a importurilor de carne de porc anul viitor. Datele oficiale arată că industria acoperă în prezent cam 30% din consumul intern. Noi, ca asociaţie, nu cuprindem absolut toţi crescătorii, dar s-ar putea să fie şi mai puţin, mai ales în contextul în care în perioada aceasta cererea o să crească şi ca atare şi cantitatea de carne de porc importată va creşte”, a adăugat reprezentantul asociaţiei.

Cum ar putea să fie stopată PPA

Ioan Ladoşi spune că fără măsuri concrete de stopare a pestei porcine africane din partea autorităților, sectorul nu mai are niciun viitor în România.

„Ar fi multe de discutat, dar esenţa esenţelor este una simplă, să facă ceea ce trebuie şi tot ceea ce am cerut de 4 ani şi jumătate: să stopeze pesta. Fără acest prim pas esenţial, nu există niciun fel de viziune optimistă asupra revenirii sau refacerii sectorului, întrucât riscul de contaminare a fermelor şi de eutanasiere a animalelor din ferme continuă să rămână extrem de ridicat şi fermierii nu mai pot să îşi permită riscul să repopuleze fermele afectate şi să reia fluxul productiv. Din calculele noastre, pagubele directe şi indirecte au depăşit deja un miliard de euro din cauza pestei porcine africane”, susține reşedintele APCPR.

Legea Porcului

În aceste zile. se vobește foarte mult de aşa zisa Lege a porcului, care a trecut de Senat și urmează să intre în dezbateri la Camera Deputaţilor. Este un act normativ care urmează să reglementeze partea de biosecuritate, de individualizare şi de mişcare a animalelor în teritoriu, în care APCPR își pune mari speranțe.

„Chiar dacă nu este cel mai perfect act normativ pe care ni l-am fi dorit, este ceva. Doar atât ne dorim, aşa cum este şi aşa cum am discutat cu parlamentarii să ajungă să fie promulgată această lege. Şi nu numai atât, pentru că ştiţi bine că noi avem multe legi în ţara asta pe hârtie şi nu le respectă nimeni, consider că este mult mai important nu doar să apară legea în Monitorul Oficial, ci autorităţile să implementeze legea astfel încât şi ea să fie şi respectată. În acest proiect este extrem de importantă partea de biosecuritate şi mai ales partea de individualizare a animalelor şi partea de mişcare a animalelor în teritoriu, pentru că această boală s-a răspândit din cauză că nu s-a respectat nicio prevedere legislativă că nu este voie să muţi animalele dintr-o zonă afectată de pestă în altă zonă care ar fi să zicem curată”, a declarat Ioan Ladoşi.

De vină pentru situația actuală este și faptul că nu s-au făcut controale, iar, în multe dintre cazuri, chiar dacă acestea au existat, au fost ineficiente din multiple cauze.  

La data de 26 noiembrie, în România erau înregistrate 500 de focare active de pestă porcină africană, din care 17 se găseau în exploataţii comerciale. Un număr total de 310.393 de porcine erau afectate în focarele active.