Laurențiu Reghecampf, mesaj dur pentru Mihai Rotaru: „Nu înseamnă că sunt alcoolici sau nu ştiu măsura”. Ce își reproșează cei doi

Publicat: 21 iun. 2022, 15:18, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Laurențiu Reghecampf, mesaj dur pentru Mihai Rotaru:

Fostul antrenor al Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a replicat după ce Mihai Rotaru s-a arătat nemulţumit de technician, dar și de activitatea anumitor membri din staff-ul tehnic.

În primul rând, există respect faţă de antrenor, faţă de meseria pe care fiecare jucător o face, discuţiile erau foarte deschise. Ei mă cunosc pe mine, dar sunt şi dur când depăşesc limita bunului simt. Am văzut că acum s-au dat declaraţii că să dăm milităria jos din pod şi că s-au făcut grătare. 

Eronat. Haideţi să vă spun ceva. În momentul în care doi jucători îşi serbează onomastica în ziua de Paşte… Noi am avut meci la Constanţa. Nu să petreacă, au vrut să dea o bere şi să facă un grătar şi nu aveam timp, pentru că jucam din trei în trei zile, dar când a fost momentul şi am avut o săptămâna liberă, le-am dat voie să facă acest lucru împreună cu ceilalţi băieţi. Lucrul ăsta se întelege total greşit. Când spui că ai făcut un gartar şi ai băut o bere, nu înseamnă că sunt alcoolici sau nu ştiu măsura„, a declarat Reghecampf pentru Orange Sport.

Rotaru a fost deranjat şi de prezenţa antrenorului în anumite emisiuni.

Haideţi să le luăm pe rând. La prima emisiune, la Kanal D, consider că e un om care îmi e prieten, un om apropiat. Am făcut un interviu care nu a avut nimic de-a face cu emisiunile pe care le promovase până atunci şi fiecare are dreptul să vorbească despre ce vrea în emisiune. Ea m-a rugat să facem acest lucru, i-am pus în contact cu cel care se ocupă la club de presă. 

A fost prin noiembrie, cred, dar discuţia s-a purtat aşa. Am vorbit cu Mihai Rotaru, el mi-a spus că nu este de acord cu aceste lucruri şi că trebuie să facă un mail să prezinte şi, dacă e de acord, o facem, dacă nu, nu. Eu n-am avut timp să mă deplasez de la stadion să fac interviul respectiv cu Adiţă şi a trebuit să îl facem acolo. El a vorbit cu cel de la presă de la noi, a fost ok, dar din păcate nu a făcut mail oficial şi atunci Mihai Rotaru s-a supărat şi l-a demis pe cel care se ocupa de asta„, a mai spus Reghecampf.