Galațiul, „orașul lui Cuza”, a celebrat „Ziua Unirii” fără „Hora Unirii”. Legăturile lui Alexandru Ioan Cuza cu orașul Galați

Pentru gălățeni, „Ziua Unirii” este o sărbătoare importantă pentru că orașul lor a avut un rol important în realizarea Unirii Principatelor. În primul rând, Galațiul l-a dat țării pe Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României, care a realizat primele mari reforme, punând bazele statului român modern.

Cuza și-a petrecut la Galați adolescența și tinerețea, aici a urmat primii ani de școală, după studiile la Paris a fost președintele Judecătoriei din oraș, iar când a fost ales domnitor era pârcălabul județului Covurlui, județul Galați de astăzi.

Unirea a fost pusă la cale tot la Galați. Întâlnirile de taină ale unioniștilor, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, au avut loc la Conacul de la Țigănești al familiei Conachi și la Conacul de la Mânjina, al lui Costache Conachi, ambele în apropierea Galațiului. La Biserica „Vovidenia” din Galați, la care venea să se roage familia Cuza, deputaţii unionişti, împreună cu viitorul domnitor şi Costache Negri, au depus jurământ că vor fi credincioşi celor care i-au ales pentru a înfăptui Unirea Principatelor.

Sunt și multe istorii locale legate de prezența lui Cuza la Galați. Spre exemplu, Biserica „Buna Vestire” a fost construită în perioada 1857-1859, când Cuza era pârcălabul județului. Biserica a fost construită pe locul unui han la care pârcălabul Cuza, îmbrăcat cu suman țărănesc, l-a prins pe hangiu păcălindu-i pe târgoveți cu „ocaua mică” și l-a pedepsit.

Ziua Unirii” fără „Hora Unirii”! „Mai bine n-o făceau!”, au protestat gălățenii nemulțumiți

Sute de gălățeni au îndurat gerul pentru a participa la săbătorirea „Zilei Unirii”, de la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Programul manifestărilor a inclus protocolul oficial: prezentarea gărzii de onoare, intonarea imnului, citirea mesajului primului ministru, un program folcloric „cântat” play-back de interpreții Ansamblului „Doina Covurluiului” și depunerile de buchete de flori.

Marea dezamăgire a sutelor de gălățeni a fost anunțul că manifestările s-au încheiat odată cu depunerile de flori, fiind eliminată de pe agendă tocmai „Hora Unirii”, la care gălățenii se prindeau în horă cu primarul, președintele CJ, politicienii locali, etc, pentru a avea, măcar odată pe an, senzația că fac parte din aceeași comunitate. Nemulțumit, un gălățean a exclamat: „Mai bine n-o făceau!”. Altul a sugerat că distracția va avea loc la unul din restaurantele la care se mai întâlnesc politicienii: „masa, dansul și felicitările, la Cantina Partidului!”.

Prezențe inedite: ministrul Economiei, Florin Spătaru și liderii APP (Dragnea), care au mai trecut pe la PRU, ALDE și PPUSL

La depunerile de buchete de flori, am remarcat prezența ministrului Economiei, Florin Spătaru, care apare foarte rar în presă. Spătaru a depus la statuia lui Cuza două buchete, unul din partea Guvernului, al doilea înpreună cu liderii PSD Galați.

La capitolul „noutăți”, ar trebui amintită prima ieșire în public a organizației din Galați a Alianței Pentru Patrie (APP), partidul construit cu susținerea lui Liviu Dragnea. Buchetul de flori din partea APP a fost depus de Mihai Constantinescu și mai mulți foști lideri locali ai Partidului România Unită (PRU), înființat în 2016 de Sebastian Ghiță. După eșecul la alegerile din 2016, liderii PRU Galați au mai trecut pe la ALDE și PPUSL, găsindu-și acum un nou vehicol electoral.

Cuza a urmat primii ani de școală la Pensionul Sachetti din Galați

În pofida eliminării „Horei Unirii” de pe agenda evenimentului, gălățenii sunt mândri că trăiesc în „orașul lui Cuza”. Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820 într-o veche familie de boieri din zona Fălciului, dar a locuit cu familia la Galați după ce în 1827, tatăl său, Ioan Cuza, a cumpărato clădire din centrul Galațiului, lângă Prefectură.

Alexandru a învățat, până în 1831, în pensionul francez Sachetti, din Galați, iar apoi, la Iași, în pensionul francezului Victor Cuenim, unde a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, precum și pe viitorul mare artist Matei Millo.

Și-a continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de bacalaureat în litere, în 1835. S-a înscris la medicină, apoi la drept, dar nu a finalizat cursurile acestor facultăți. A devenit membru al Societății economiștilor din Paris. A revenit în țară și în septembrie 1837 s-a înrolat cadet în armată.

Din 1842 până în 1845, a fost președintele Judecătoriei Covurlui

În februarie 1840, Alexandru Ioan Cuza a demisionat din Armată și din 1842 a devenit președinte al Judecătoriei Covurlui.

În primăvara anului 1843, s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, stăpânul moșiei Solești din Vaslui. Mama Elenei, Ecaterina era din neamul Sturdza. Legat de acest eveniment, un fapt notabil a fost acela al refuzului categoric din lista dotală a soției sale a robilor țigani, Cuza acceptând, astfel, hotărârea Adunării Obștești din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a țiganilor de pe moșiile domnești și mănăstirești.

În 1848, Cuza s-a refugiat la Brăila pentru a nu fi deportat și judecat în Imperiul Otoman

Din 1845, Cuza a renunțat la funcția de președinte al Judecătoriei Covurlui, distanțându-se de regimul domnitorului Mihail Sturdza. La 27 martie 1848, la hotelul Petersburg din Iași, prezent în rândul celor peste o mie de revoluționari moldoveni, Alexandru Ioan Cuza a luat cuvântul și a semnat documentul programatic Petiția-proclamațiune a boierilor și notabililor Moldovei.

Rănit în confruntarea care a avut loc, Alexandru Ioan Cuza a fost arestat și trimis spre deportare. Viitorul domnitor, alături de alți șase revoluționari, a reușit să se refugieze la viceconsulul englez de la Brăila, evitând astfel deportarea și anchetarea lor în Imperiul Otoman.

În 1856, Cuza a devenit pârcălab de Covurlui

Alexandru Ioan Cuza a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj, în Transilvania, din 3/15 mai 1848, unde l-a ascultat pe Avram Iancu spunând: „Ardealul nu mai este Ardeal, ci România”.

Din cauza holerei care izbucnise în Bucovina, a plecat la Viena, apoi la Paris, și la Constantinopol, de unde s-a întors în țară, alături de noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, cu vederi mult mai liberale decât predecesorul său, Mihai Sturdza, și un partizan convins al Unirii.

În acea perioadă, Alexandru Ioan Cuza a ocupat succesiv posturile de președinte al Judecătoriei Covurlui, director al Ministerului de Interne și din 1856, pârcălab al ținutului Covurlui.

Ca pârcălab de Covurlui, el a desfășurat și o activitate unionistă considerabilă. În Covurlui, Conacul de la Țigănești al lui Costache Conachi și Conacul de la Mânjina, al lui Costache Negri erau locurile de taină în care se întâlneau unioniștii pentru a pune la cale Unirea Moldovei cu Țara Românească.

Pe 5 ianuarie 1859, devenea domnitorul Moldovei

În cadrul Adunării Elective, cea care urma să aleagă noul domnitor al Moldovei, Partida Națională avea o majoritate confortabilă, dar nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. Aripa conservatoare era divizată între cei doi candidați: Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) și fiul acestuia, Grigore Sturdza.

După retragerea candidaturii lui Costache Negri, a renunțat și Mihail Kogălniceanu, iar în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, Anstasie Panu a propus drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea și de aceea, nu este întâmplător că până și adepții celorlalți doi candidați l-au votat tot pe Cuza.

Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere „drepturile și interesele patriei” și să asigure „binele și fericirea nației române’”.

Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devenea domnitorul Principatelor Unite

După ce la 5 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales, în unanimitate, domn al Moldovei, la 24 ianuarie, a fost ales și domn al Munteniei. Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat, conform prevederilor Convenției de la Paris din 1858, între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859.

Partida Națională n-a reușit să obțină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naționale și, în special liberalii-radicali, și-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Au fost mobilizați bucureștenii și au fost chemați țăranii din satele din preajma Capitalei. Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie, într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni.

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul „Concordia” din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până acum fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

În dimineața de 24 ianuarie, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, deputații reveniți în sala de ședințe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”. După citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite.

Primele reforme care au pus bazele statului modern

În timpul domniei sale, Cuza a realizat primele reforme. În august 1864 a promulgat Legea agrară, prin care au fost împroprietărite 463.554 familii de țărani și se desființau pentru totdeauna claca, boierescul și toate celelalte obligații către boieri. O altă reformă importantă a fost în domeniul învățământului. Legea „asupra organizării instrucțiunii publice din România” a fost promulgată de Cuza la 25 noiembrie/7 decembrie 1864.

Tot în 1864, a fost adoptată o nouă lege electorală prin care se mărea numărul votanților. Noua lege electorală nu înlătura votul cenzitar, dar prevedea ca un număr de 50 de electori să aleagă pe unul singur care vota. În felul acesta, sistemul de vot cuprindea toate categoriile sociale.

Poporul nu l-a uitat și, cât timp a mai trăit, a fost ales, în lipsă, deputat în Parlamentul țării

A fost silit să abdice la 11/23 februarie 1866. A plecat în exil, în Germania, unde s-a stabilit la Heidelberg. Aici a și murit la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani.

Poporul român nu l-a uitat și, cât timp a mai trăit, a fost ales, în lipsă, deputat în Parlamentul țării. Respectându-i-se voința, a fost înmormântat în țară, la moșia sa de la Ruginoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole