Lege: Operatorii economici vor fi sancţionaţi cu închiderea temporară a activităţii, dacă încalcă repetat măsurile anti-COVID

Operatorii economici care încalcă repetat măsurile anti-COVID vor fi sancţionaţi cu închiderea temporară a activităţii, potrivit unei legi promulgate, luni, de către preşedintele Klaus Iohannis. Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.  

Actul normativ, iniţiat de Guvern, modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui operator economic, în cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite, se arată în lege.

Agentul constatator trebuie să afişeze în locuri vizibile din interiorul sediului închis temporar, următorul mesaj: „Acest spaţiu este închis temporar, până la data … inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”.

În cazul în care operatorul economic nu respectă nici sancţiunea contravenţională complementară, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenţiei aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

Dacă și în acest caz se constată săvârşirea contravenţiei de nerespectare a sancţiunii de suspendare temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea suspendată temporar. La fel sunt aplicate sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

Sancţiunile sunt aplicate de agenţii şi ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi ofiţerii de jandarmi, poliţiştii locali, se mai arată în lege.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate, mai prevede actul normativ.

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...