Lege promulgată: De acum plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenţie poate fi depusă şi la Judecătoria din raza domiciliului

Publicat: 20 apr. 2022, 16:20, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ , ? cititori
Lege promulgată: De acum plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenţie poate fi depusă şi la Judecătoria din raza domiciliului
Klaus Iohannis sursa: Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Actul normativ prevede că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii poate fi depusă şi soluţionată şi la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, nu doar la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

„Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede actul normativ, conform Agerpres.

În prezent, legea în vigoare menţionează că plângerea se depune doar la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Pe lângă promulgarea acestei legi, preşedintele Iohannis a mai semnat miercuri mai multe decrete prezidenţiale, care pot fi consultate aici.