Legea energiei şi a gazelor, modificată pe 31 decembrie 2021. Cum sunt afectați românii

Publicat: 05 ian. 2022, 17:05, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Legea energiei şi a gazelor, modificată pe 31 decembrie 2021. Cum sunt afectați românii

Legea energiei şi a gazelor a fost modificată pe 31 decembrie 2021, iar în noile condiții consumatorii vor putea să-și schimbe furnizorul doar cu plata unor sume către companiile respective, astfel că vor fi tot mai puţini cei care vor putea să facă acest lucru, atrage atenția Asociaţia Energia Inteligentă (AEI). 

Până în prezent, doar 10% din consumatorii de gaze şi 15% din cei de electricitate și-au schimbat furnizorul tradiţional din zona lor.

„Scăderea numărului de furnizori din piaţă, noi bariere legislative şi financiare de schimbare a furnizorului, lipsa instituţiei de soluţionare alternativă a litigiilor de pe piaţa de gaz şi energie, la care se adaugă dezamăgirea profundă a consumatorilor de gaz şi electricitate, induşi continuu în eroare în ceea ce priveşte preţurile la energie în ultimul an, este reţeta care nu va permite scăderea preţurilor la gaze şi electricitate în anul 2022”, se arată într-un comunicat al AEI.

Facturile consumatorilor casnici din România la gaze și energie au crescut semnificativ în acest an, în contextul în care furnizorii sunt tot mai puțini. Față de anul trecut, la gaze, doar 20 de companii mai au oferte pentru consumatorii casnici, comparativ cu 80, în 2021, potrivit comparatorului de preţuri al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, arată Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).

Dacă la finele lunii decembrie 2021, oferta cea mai bună de preţ pentru consumatorii casnici era de 420 lei/MWh (TVA inclus), în prezent, cea mai mică ofertă este de 640,68 lei/MWh. Spre comparație, în 2021, cea mai mică ofertă a fost de de 110 lei/MWh.