Legea salarizării. Sporul pe care îl vor „vâna” toți bugetarii

Publicat: 20 oct. 2023, 14:00, de Florentin Lucaniuc, în SOCIAL , ? cititori
Legea salarizării. Sporul pe care îl vor „vâna” toți bugetarii

Pentru a încuraja performanța, în noua lege a salarizării va fi introdus un spor lunar, susţine ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Noua lege a salarizării trebuie să aibă un mecanism de limitare a modificărilor ad-hoc, iar pentru a încuraja performanţa va fi introdus un spor lunar, susţine ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, citat de Agerpres.

Ministerul Muncii informează, pe pagina sa de Facebook, că au avut loc negocieri-maraton pe noua lege a salarizării. Astfel, profesioniştii din transporturi, din autorităţile centrale şi instituţiile cu autofinanţare şi-au expus problemele din domeniile lor de activitate.

„Ne dorim să avem o lege care să aducă claritate, iar pentru muncă egală plata să fie egală. Legea trebuie să aibă un mecanism de limitare a modificărilor ad-hoc. Va fi introdus un spor lunar care va încuraja performanţa. Rolul nostru este să venim cu politici active pentru forţa calificată de muncă”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.

Cu câteva zile înainte, guvernul își asumase răspunderea pentru un pachet de legi care include noi taxe și impozite, reducerea personalului bugetar, dar și unele creșteri în ceea ce privește voucherele și tichetele de vacanță. Una dintre prevederi era legată de plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă la 15% din salariu dar nu mai mult de 1.500 lei brut pe lună.

Se pare că tăierea sporurilor anunțată de guvern va afecta un număr infim de bugetari din cei peste 1 milion care iau sporuri pentru condiții grele de muncă.  Tocmai pentru că majoritatea bugetarilor iau un spor mai mic de 1.500 lei brut.