Legile Educației așteaptă calendarul adoptării în Guvern și Parlament, spune premierul

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat, luni, că proiectele legilor Educaţiei au fost aprobate de conducerea partidului şi urmează ca în această săptămână să aibă loc o întâlnire a coaliţiei de guvernare pentru a se stabili calendarul adoptării lor, în condiţiile în care trebuie finalizate până cel târziu la începutul lunii aprilie.

În legătură cu Legile Educaţiei, au fost prezentate concluziile la nivelul doamnei ministru şi la nivelul comisiei de specialitate din Partidul Naţional Liberal. Au fost supuse aprobării aceste proiecte, astfel încât la viitoarea dezbatere în coaliţie să putem să susţinem proiectele de lege aşa cum arată ele în forma actuală„, a precizat Ciucă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

Calendarul adoptării în Guvern şi Parlament va fi stabilit în coaliţia de guvernare.

În acest sens, sigur, am discutat cu partenerii de coaliţie şi urmează ca săptămâna aceasta să avem din nou o întâlnire şi să agreăm calendarul prin care Legile Educaţiei să fie aprobate la nivelul Guvernului, ulterior să fie transmise la Parlament pentru dezbatere şi aprobare„, a completat Ciucă.

El a amintit că aceste legi sunt jaloane în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Legile Educaţiei sunt jaloane în PNRR. Avem obligaţia ca acestea să fie aprobate în timp cât mai scurt. Din punctul meu de vedere, nu mai târziu de sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie să fie aprobate„, a adăugat liderul PNL. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...