Legumicultor: Programul Tomata a distrus legumicultura românească. Vor fi roșii peste tot și se vor vinde foarte ieftin 

Din cauza condiţiilor meteo dificile din acest an, perioada de recoltare a tomatelor s-a decalat cu cel puţin 50  zile, motiv pentru care legumicultorii au cerut prelungirea programului Tomata 2022. În același timp, mulți se întreabă, însă, dacă nu cumva se va întâmpla ca și în alți ani, când toată lumea a ieșit pe piață în același timp, iar prețul s-a prăbușit. 

Claudiu Breazu, un producător din Glodeanu Sărat din județul Buzău, susține că undeva spre finalul lunii mai este așteptată o supraproducție în piețe, iar care vor fi efectele nici nu este greu de ghicit.





„Acest program nu a făcut altceva decât să distrugă legumicultura românească. Vor fi roșii peste tot și se vor vinde pe un preț foarte mic”, a declarat Claudiu Breazu pentru Opinia Buzău.

În ceea ce-l privește, el spune că a renunțat la cultivarea roșiilor din programul „Tomata”, deoarece perioada de valorificare este prea scurtă. Le-a schimbat, însă, cu castraveți. La aceștia, cel puțin, măcar nu există concurență din afară, susține el.

Mai mult decât atât, în condițiile în care, în acest an, costurile cu încălzirea aproape că s-au triplat, din cauza majorărilor de prețuri la combustibili, legumicultorul se gândește serios dacă nu cumva ar fi cazul să renunțe la încălzirea solariilor.

„Mă gândesc serios dacă anul viitor voi mai încălzi solariile”, a mai declarat Claudiu Breazu, care speră ca în 2022 să-și recupereze banii investiți. Nu de alta, dar ar fi al doilea an consecutiv în care ferma lucrează pe minus, după o gaură de 40.000 de euro, în 2021.

Citește și Legumicultorii cer prelungirea Programului Tomata. Peste 80% nu se încadrează în termene

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...