Legumicultorii olteni au scos prima recoltă de tomate. De la cât pornește prețul

Publicat: 03 apr. 2024, 23:02, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Legumicultorii olteni au scos prima recoltă de tomate. De la cât pornește prețul

Legumicultorii din Olt au recoltat primele tomate din producția acestui an, iar prețurile la poarta fermei pornesc de la circa 25 lei/kg, dat fiind faptul că ele se încadrează la categoria trufandale.

Pe piața din marile orașe kilogramul de tomate trece și de 40 lei. Abia în mai, când oferta va crește, se vor reduce și prețurile, probabil undeva spre 20 lei/kg, după cum spune preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel.

Acum, au recoltat doar producătorii care au experienţă şi au investit timp de mai mulţi ani pentru aducerea unor tehnologii noi, pentru sisteme de încălzire mai eficiente.

„Au început să recolteze tomate în această perioadă puţini producători, chiar foarte puţini, vorbim de aşa numiţii „pionieri” care au şi experienţa necesară, de peste 7-8 ani. Ei sunt cei care de fiecare dată au riscat, cei care au dezvoltat şi puterea calorică, pot să spun că sunt adevăraţii profesionişti, vorbim de tomate în solarii, nu în sere. Ei au investit în sisteme de încălzire, în tehnologie care să le permită să recolteze la finalul lunii martie. Au avut un consum foarte mare de combustibil şi au muncit permanent de la finalul lunii decembrie, de când au plantat. De aceea şi preţul primelor tomate este mai mare”, afirmă Ion Păunel.

Dacă în perioada 15 – 20 martie, când au fost recoltate primele tomate, existau doar câţiva producători în toată ţara, iar primii erau cei din sudul judeţului Olt, în prezent, numărul lor s-a mărit undeva la câteva zeci de producători. Pe lanț intervin și comercianții, care de cele mai multe ori pun și ei adaosuri semnificative.

„Preţul tomatelor din piaţă indică un adaos de 50% – 60% fată de preţul de achiziţie, de cel cu care pleacă de la producător. Avem nevoie de revânzători, de comercianţi, dar îi rugăm să aibă şi ei adaosuri mai mici, mai lumeşti, să le spunem aşa. Pentru că acum noi găsim tomatele româneşti în pieţe cu preţuri între 40 şi 60 lei pe kilogram, în funcţie de calitate, dar ele pleacă de la producător cu preţuri între 25 şi 32 de lei pe kilogram”, a precizat Păunel.

Cât va costa kilogramul de tomate de Paște

Păunel mai spune că la începutul lunii mai, de Paşte, numărul producătorilor care vor recolta va ajunge la câteva mii, ceea ce va face ca prețul la tomate să se reducă până la 10 – 20 lei pe kilogram.

„În două săptămâni cred că vor ajunge să recolteze circa 500 – 600 de producători şi până la începutul lui mai, cam toţi care au avut sisteme de încălzire, cel puţin 1.500 – 2.000 de fermieri numai din judeţul Olt. Se pare că anul acesta fermierii mizează pe o producţie mai mare şi speră să obţină câştigul din vânzarea unei cantităţi mai mari. Eu cred că de Paşte, la fermieri preţul pentru un kilogram de tomate va fi între 8 lei şi 14 lei, iar în piaţă va fi între 10 lei şi 20 de lei. E însă numai o estimare, o previziune”, a arătat Ion Păunel.

Mulţi dintre producătorii de tomate în spaţii protejate din judeţul Olt au beneficiat în anii anteriori de ajutor de minimis prin programul „Tomata” şi au început să se înscrie pentru sprijinul de 1.500 de euro, acordat pentru compensarea pierderilor în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Ion Păunel și legumicultorul Gheorghe Domnicu