Lenin, eternul neîngropat: cozi la mumie și formol de stat în Rusia eternă

Mausoleul din Piața Roșie se închide pentru renovări, dar rușii se înghesuie în 2025 să-l vadă pe cel care a învins moartea… doar biologic.

Când o țară își ține fondatorul într-un frigider public de un secol, iar oamenii încă stau la coadă să-l vadă, nu mai vorbim despre istorie, ci despre necrofilie ideologică. La Moscova, în plin an 2025, mii de oameni au stat ore întregi la coadă pentru a-l vedea pe Lenin, înainte ca mausoleul să fie închis pentru „renovări”. Se vorbește de doi ani de lucrări, dar nimeni nu garantează că el nu va rămâne acolo – nici viu, nici mort – până la Apocalipsă.

Rusia, țara în care cadavrele nu se înmormântează, se îmbrățișează

De ce ar sta cineva, azi, în 2025, la coadă să vadă un om mort de peste 100 de ani? Pentru că în Rusia, moartea nu e un sfârșit – e o funcție. Lenin nu mai este o persoană, ci un proces conservat în clorură de nostalgie. Stă întins, impecabil îmbrăcat, cu fața aceea de ceară ușor ironică, într-o vitrină cu climatizare mai sofisticată decât spitalele din Siberia.

Și rușii vin. Bătrâni cu sacoșe, copii cu profesori care le spun: „Priviți-l! Acesta este bunicul tuturor ideologiilor noastre. Era mic de statură, dar a tăiat țara ca pe salam.” Femei învăluite în broboade stau în liniște, ca la moaștele Sfintei Parascheva. Doar că aici, sfântul a avut în dotare și CEKA, și gulaguri.

Renovare sau rebrand ideologic?

Oficial, mausoleul se închide pentru restaurare. Neoficial, se discută despre o nouă formă de expunere, poate mai „modernă”. Poate cu realitate augmentată. Poate cu un ghidaj vocal în care vocea digitală a lui Lenin te întreabă dacă ai adus carne, votcă sau un ideal.

Ce nu se discută deloc: înmormântarea lui. Nici măcar o urnă, nici măcar un pătrățel de pământ cu o cruce discretă. Nici gând. În Rusia, liderii revoluționari nu se pun în pământ. Se pun în ramă.

A trăit pentru popor. Acum poporul stă la coadă să-l mai vadă o dată.

E ceva tragic și sublim în acest ritual. Oameni stând ore în frig, ca să se uite 20 de secunde la o mumie bine întreținută. Ca la o icoană mută care nu mai promite nimic. Lenin n-a înviat niciodată, dar nici n-a murit de tot. El levitează ideologic, alimentat cu bani de la buget și lacrimi din epoca industrială.

Unii spun că oamenii vin acolo din patriotism. Alții – din curiozitate. Dar cel mai probabil, e vorba de o formă de religie fără Dumnezei, dar cu un martir din ceară. Într-o Rusie post-adevăr, în care Stalin are rating pozitiv și Lenin încă e nume de stradă, mumia din Piața Roșie e mai stabilă decât rubla.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune: ce ar zice Lenin?

Ironia supremă? Lenin a spus clar, în viață, că nu vrea monumente, statui și cultul personalității. A cerut o înmormântare simplă. Fără parade. Fără glorificări. Fără trup mumificat ca în Egiptul antic. I-au dat exact opusul.

Ce ar spune, dacă ar putea? Poate:

„Tovarăși… nici măcar mort nu pot fi liniștit în Rusia?”

Dar, bineînțeles, el nu mai spune nimic. Doar stă. Nemuritorul fondator. Răcit ideologic până la zero absolut. Împăiat nu de știință, ci de frică. De nevoia unei națiuni de a arăta că, deși totul a murit – de la URSS la speranță – ceva totuși a rămas intact: mumia băiatului care a început totul.

Pe repede înapoi…

În timp ce Europa se ceartă pe Green Deal și Inteligență Artificială, Rusia se aliniază în liniște la vitrina unui cadavru. Nu pentru a-l plânge, ci pentru a-l reconfirma. E un semn că trecutul nu e doar viu în Rusia. E singurul lucru cu adevărat viu.

Și dacă mumia va fi mutată, conservată altfel, ascunsă sau restaurată, un singur lucru e sigur: noul Lenin nu va fi vreodată altceva decât vechiul Lenin, cu mai multă lumină albastră pe față. Și poate cu un cod QR la intrare.