Liberalii și-au ales noii lideri. Bolojan, președintele partidului – cine sunt cei 4 prim-vicepreședinți
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/WhatsApp-Image-2025-07-12-at-17.15.29.jpeg)
S-a încheiat numărătoarea votului în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal. Ilie Bolojan a fost ales președintele formațiunii politice. A fost decisă și conducerea partidului: cine sunt cei patru prim-vicepreședinți, dar și cine va ocupa funcția de secretar general.
Cine sunt cei 4 prim-vicepreședinți ai PNL
Rezultatele au fost după cum urmează:
- Ciucu Cirprian – 584 de voturi
- Iftime Valeriu – 439 de voturi
- Minea Mircea – 94 de voturi
- Pauliuc Nicoleta – 570 de voturi
- Predoiu Cătălin – 800 de voturi
- Roman Florin – 364 de voturi
- Tișe Alin – 418 voturi
- Veștea Adrian – 694 de voturi
În urma numărării voturilor, cei 4 prim-vicepreședinți ai PNL sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea.
Ilie Bolojan este oficial președintele PNL cu 976 de voturi. El a fost, de altfel, și singurul care a candidat pentru această funcție.
După numărarea voturilor, liderul liberalilor a adresat un scurt discurs, în care a ținut să mulțumească colegilor săi de partid pentru încrederea acordată. De asemenea, a anunțată și propunerea președintelui formațiunii politice pentru funcția de Secretar General al partidului: Dan Motreanu.
„Vom încerca, așa cum am spus, să fim nu doar în serviciul PNL, dar și în serviciul României și să nu vă dezamăgim în perioada următoare. Având în vedere alegerea mea în calitatea de președinte, conform statutului, președintele propune secretarul general Îl voi propune în funcția de Secretar General pe domnul Dan Motreanu, urmând ca la prima ședință de Birou Politic Național să fie validată această propunere. Vă mulțumim foarte mult!”