„Libertatea” în epoca Trump 2.0: cum a ajuns Europa țap ispășitor pentru libertatea de exprimare

Un nou episod tensionat în relația transatlantică s-a consumat zilele acestea, când Departamentul de Stat al SUA, sub administrația Trump 2.0, a lansat un atac virulent la adresa Uniunii Europene, acuzând-o de practici „orwelliene” în domeniul libertății de exprimare. Fără exemple concrete, dar cu o siguranță arogantă care a devenit marcă înregistrată a noii administrații republicane, mesajul american a fost clar: „Cenzura nu înseamnă libertate.”

America atacă, Europa cenzurează, iar realitatea… se pierde printre algoritmi și retorică

Declarația, postată pe rețelele sociale, nu este o simplă gafă diplomatică sau o ieșire retorică necalculată. Este o piesă strategică din arsenalul unei administrații care construiește narațiuni pe clivaje civilizaționale, prezentând Europa ca o distopie digitală în care guvernele își reduc cetățenii la tăcere sub masca protecției online.

Ce a declanșat scandalul: un atac simbolic, dar profund politic

Mesajul oficial al Departamentului de Stat este limpede în intenție și tulbure în conținut. Fără nume, fără cifre, fără cazuri – dar cu o acuză masivă: mii de europeni ar fi condamnați pentru că își critică guvernele. Punct. Niciun „exemplu relevant”, nicio trimitere la legislații specifice, ci doar o insinuare generalizată, perfect calibrată pentru a deveni virală în ecosistemul digital populist.

Ținta implicită este Digital Services Act (DSA), actul normativ european care reglementează marile platforme online. În ochii administrației Trump, DSA-ul nu este un mecanism de combatere a dezinformării, ci un scut al elitei europene împotriva propriilor cetățeni. Un act de autoapărare al liderilor, nu o măsură pentru sănătatea civică a spațiului digital.

O retorică reciclabilă: libertatea redefinită în cheie trumpistă

Nu este prima dată când Washingtonul, sub Trump și aliații săi, atacă reglementările europene. În februarie, vicepreședintele JD Vance tuna și fulgera la Conferința de Securitate de la München împotriva „renunțării Europei la valorile sale fundamentale.” Secretarul de Stat Marco Rubio a anunțat în mai un set de restricții de viză pentru oficialii străini „complici la cenzura împotriva cetățenilor americani”, vizând direct America Latină și Europa.

Noul concept de „libertate de exprimare” promovat de administrația Trump este, de fapt, un joc de oglinzi: orice reglementare este etichetată automat ca totalitarism. Orice încercare de a limita conținutul nociv devine o formă de opresiune. Rezultatul? O polarizare accelerată a valorilor fundamentale ale democrației, în care libertatea devine sinonimă cu absența oricărei responsabilități.

Ce nu spune America: dublul standard în politica sa digitală

În paralel cu aceste acuzații, Departamentul de Stat al aceleiași administrații a instruit consulii americani să verifice cu atenție postările de pe rețelele sociale ale cetățenilor străini care vor să intre în SUA. Studenți, artiști, jurnaliști sau simpli turiști au fost întrebați despre „orice indicație de ostilitate față de cetățeni, guvern, cultură sau instituțiile americane.” Cu alte cuvinte, dacă ai postat un meme cu Trump în poziție ridicolă, s-ar putea să nu ți se acorde viza.

Această obsesie pentru loialitate ideologică, în special în zona digitală, seamănă izbitor cu practicile pe care America le impută altora. În timp ce strigă „Orwell!” spre Bruxelles, Washingtonul aplică propriile metode de selecție a vocilor critice care îndrăznesc să ironizeze mitologia fondatoare a Statelor Unite.

Europa și iluzia digitală

Desigur, Europa nu e inocentă. DSA-ul poate fi interpretat ca un instrument rigid, uneori birocratic, alteori excesiv. Dar nu este o unealtă a opresiunii. Este o încercare, poate imperfectă, de a crea un echilibru între libertate și responsabilitate într-o lume în care rețelele sociale nu mai sunt simple canale de comunicare, ci mecanisme de manipulare și radicalizare.

Europa nu mai este o cetate asediată de idei, ci una care încearcă să-și repare gardurile după ce hoții de realitate au trecut nestingheriți ani de-a rândul. Și da, se fac greșeli. Dar între tentativa de reglementare și isteria libertății absolute promovată de extrema dreaptă americană, diferența este uriașă: una vrea ordine, cealaltă haos decorat cu steagul libertății.

Cine are de câștigat din acest conflict?

În primul rând, extrema dreaptă din ambele continente. Retorica Departamentului de Stat servește perfect liderilor politici care predică anarhia digitală: George Simion, Giorgia Meloni, Marine Le Pen, Viktor Orbán sau Javier Milei pot oricând să citeze mesajul american ca validare supremă. „Uitați, până și americanii recunosc că Europa cenzurează!”

În al doilea rând, platformele Big Tech. Meta, X, Google, TikTok – toate au suferit în Europa presiunea reglementărilor. Orice fisură în consensul european e o oportunitate de business. Dacă regulile europene se fragilizează sub presiune americană, se întoarce vechea lege a junglei algoritmice: engagement-ul contează, nu adevărul.

Un final necesar: libertatea nu e o glumă

Dacă secolul XX ne-a învățat ceva, e că libertatea de exprimare nu poate fi lăsată pe mâna demagogilor. Ea cere protecție, nu abandon. În absența unor reguli, libertatea se transformă în agresiune. În lipsa unor limite, vocea celor mulți e acoperită de urletele celor puțini și zgomotoși.

America e liberă să critice Europa. Dar e bine să știe că în Europa se moare mai rar dintr-un tweet sau dintr-o opinie. Și că reglementarea nu înseamnă dictatură. Într-o lume în care fiecare like poate deveni o armă, e nevoie de reguli. Nu pentru a închide gura cetățenilor, ci pentru a apăra dreptul tuturor de a vorbi.

Și poate, într-o zi, Departamentul de Stat va înțelege că Orwell nu a fost republican.

Ci doar un scriitor care a avertizat că manipularea începe acolo unde se falsifică sensul cuvintelor.