Liceele românești din Cernăuți: România transmite „un semnal ferm”, dar tensiunea crește

Ucraina să piardă încrederea celui mai apropiat aliat… Reforma educațională ucraineană, care prevede reorganizarea liceelor din regiunea Cernăuți, a stârnit un val de îngrijorare în rândul comunității românești.

Din cele 20 de licee cu predare în limba română, ar urma să rămână doar patru.

România a reacționat „ferm”, promițând că va obține garanții clare, iar președintele Nicușor Dan a dat asigurări că legea nu se va aplica liceelor românești. Dar întrebarea care plutește în aer e una amară: cât valorează, în realitate, o promisiune diplomatică atunci când reforma vine peste școli cu nume românesc vechi de un secol?

Reforma care amenință identitatea

În Cernăuți, locul unde românii au ținut aprinsă limba maternă chiar și în vremuri întunecate, se anunță o schimbare dureroasă. Reforma educațională ucraineană — parte din programul „Noua Școală Ucraineană” — va restrânge drastic numărul liceelor cu predare în limba română.

Consiliul Regional Cernăuți a aprobat deja o listă provizorie care prevede menținerea a doar patru licee românești (Cernăuți, Hliboca, Ostrița și Herța) și a altor nouă instituții „mixte”, unde predarea în română va fi redusă la câteva materii.

Pentru comunitățile din Mahala, Tărășeni, Noua Suliță, Crasna sau Storojineț, vestea a căzut ca un trăsnet. Profesorii vorbesc despre „un plan de uniformizare lingvistică”, iar părinții se tem că elevii vor fi forțați, pas cu pas, să renunțe la limba maternă.

„Există și riscul de dispariție a limbii atunci când dispare școala în limba maternă”, avertizează profesorul Neculai Costaș din Cernăuți.
„Este o încălcare a Constituției Ucrainei și a drepturilor omului, care garantează învățarea în limba maternă.”

Poziția României: un „semnal ferm”, dar ce înseamnă el concret?

Ministerul Afacerilor Externe de la București a reacționat prompt, trimițând Kievului un mesaj diplomatic dur: „Anunțul privind listele de lucru propuse de autoritățile din Cernăuți nu răspunde așteptărilor comunității românești și nici principiilor discutate bilateral.”

MAE a precizat că a cerut „identificarea unor soluții” pentru ca reforma să nu afecteze exercitarea dreptului la educație în limba maternă. Cu alte cuvinte, s-a ridicat un telefon, s-a trimis o notă și s-a exprimat dezamăgirea.
Însă, pentru românii din Cernăuți, un „semnal ferm” e doar o formulă elegantă de a spune că Bucureștiul a protestat, dar nu are pârghii reale.

Președintele Nicușor Dan a încercat să calmeze spiritele:

„Legea care ar duce la închiderea liceelor românești este prevăzută să intre în vigoare în 2027. Vă asigur că până în septembrie 2027 această prevedere nu li se va aplica.”

Dar aceste promisiuni sunt, pentru moment, verbale. Nimeni nu a semnat un act bilateral de garanție, iar în teren lucrurile se mișcă în direcția contrară: reorganizarea instituțiilor a început deja.

O situație cu ecou periculos la București

Aici e punctul nevralgic: într-un context în care România a oferit Ucrainei sprijin masiv — umanitar, logistic și diplomatic — o astfel de decizie venită de la Cernăuți ar putea fi exploatată politic de zona suveranistă.
Formula e deja pregătită: „Noi îi ajutăm, iar ei își bat joc de români.”

Din păcate, ea prinde la un public tot mai obosit de război și de sacrificii.

Oricât ar explica diplomații că reforma e internă și nu vizează „discriminarea” românilor, percepția contează mai mult decât explicația. Dacă în 2027 dispar licee românești, titlurile nu vor fi despre „reorganizare administrativă”, ci despre „trădarea Kievului”.

România a fost unul dintre cei mai loiali parteneri ai Ucrainei de la începutul invaziei ruse, iar orice pas greșit în chestiuni sensibile – cum e educația minorităților – riscă să toarne gaz pe focul populismului antiucrainean.

Diplomația română știe bine asta, dar reacția trebuie să depășească politețea de cancelarie.

Ce spun oamenii din Cernăuți

Aurica Bojescu, secretar al Uniunii Inter-regionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, a spus pentru Agerpres că „acum sunt 32 de licee, dintre care 20 românești. Din acestea, doar patru vor rămâne integral românești”.
Este vorba despre liceele din Cernăuți, Hliboca, Ostrița și Herța — localități simbolice, dar insuficiente pentru a acoperi nevoile unei comunități care numără peste 150.000 de români.

În sate istorice precum Mahala, Tărășeni sau Crasna, copiii vor trebui, practic, să plece la școală în alte localități dacă vor să învețe în limba română.

„Vor fi copii care nu vor avea ce să facă. Dacă vor dori să continue studiile, vor fi nevoiți să se înscrie în licee ucrainene”, spune Bojescu.

Astfel de măsuri nu lovesc doar în identitate, ci și în demografie. Când un sat își pierde școala, își pierde viitorul.

Ucraina și paradoxul european

Kievul se află într-un moment de transformare accelerată: vrea în Uniunea Europeană, vrea integrare, vrea reforme.
Dar Europa nu e doar anticorupție și modernizare administrativă. Europa e și respect pentru minorități, pentru limbi, pentru diversitate culturală.

România i-a amintit Ucrainei, prin canale diplomatice, că aceste valori sunt parte din „asumarea deplină a valorilor europene”.

Cu alte cuvinte, nu poți cere Bruxelles-ului ușile deschise și, în același timp, să închizi ușa elevilor care vor să învețe în română.
Dacă Ucraina vrea să convingă Europa că e pregătită pentru aderare, Cernăuțiul e un test mai relevant decât oricare discurs la Kiev.

Lecția pe care Bucureștiul trebuie s-o învețe

România are un reflex vechi: reacționează diplomatic, dar rar face presiune reală. De data asta, miza e uriașă — nu doar pentru românii din Ucraina, ci și pentru stabilitatea relației bilaterale.

Dacă Bucureștiul tratează subiectul cu timiditate, suveraniștii interni vor profita. Dacă îl tratează agresiv, riscă să-i facă jocul Moscovei.

E nevoie de finețe și fermitate: fără amenințări, dar cu un mesaj clar că limba română nu e negociabilă.

Nicușor Dan a procedat corect că a dat un semnal rapid, dar promisiunea trebuie urmată de garanții scrise, prin acorduri educaționale, nu prin declarații calmante.

Limba română nu trebuie apărată doar la microfon

Drama comunității românești din Ucraina nu e doar despre școală, ci despre supraviețirea unei identități.
Când dispare o școală, dispare o generație.
Când dispare limba din curtea școlii, dispare și sentimentul de apartenență.

România are datoria — morală, istorică și politică — de a se asigura că parteneriatul strategic cu Ucraina nu se clădește pe tăcerea propriilor minorități.

Diplomația e bună, dar uneori e nevoie și de coloană vertebrală.