Liniștea de la bloc: ce e adevărat, ce e exagerat și cum se ajunge la amenda de 5.000 de lei

Publicat: 23 ian. 2026, 23:00, de Radu Caranfil, în SOCIAL , ? cititori
Liniștea de la bloc: ce e adevărat, ce e exagerat și cum se ajunge la amenda de 5.000 de lei

Dacă locuiești la bloc în România, șansele sunt mari să fi auzit replica asta rostită cu gravitate maximă: „Vezi că e liniște între 14:00 și 16:00, chem Poliția!”. Intervalul a ajuns aproape o legendă urbană, un soi de „oră sacră” în care până și mutatul unui scaun pare o potențială infracțiune. Iar articolele alarmiste, care vorbesc despre amenzi de până la 5.000 de lei, nu fac decât să amplifice confuzia.

Realitatea e ceva mai nuanțată. Da, există un drept la liniște. Da, legea prevede sancțiuni serioase. Dar nu, nu trăim într-un stat în care îți bate Poliția la ușă pentru că ai scăpat telecomanda pe jos la 14:30.

Intervalul 14:00–16:00: ce spune, de fapt, legea

Legea stabilește clar anumite intervale de liniște – cel mai cunoscut fiind 14:00–16:00, la care se adaugă, de regulă, intervalul nocturn. Ideea din spatele lor e simplă: odihnă, nu teroare administrativă.

În acest interval sunt interzise activitățile zgomotoase care tulbură liniștea publică. Accentul cade pe „tulbură”, nu pe „există”. Legea nu pedepsește sunetul în sine, ci zgomotul excesiv, persistent sau evident deranjant.

Dreptul la liniște nu anulează dreptul de a trăi

Un apartament nu e un muzeu închis între 14:00 și 16:00. Ai voie:

  • să mergi prin casă,
  • să vorbești normal,
  • să gătești,
  • să te uiți la TV la un volum rezonabil,
  • să-ți speli rufele, dacă mașina nu urlă ca un avion.

Problema apare când vorbim de:

  • bormașină,
  • flex,
  • ciocănit continuu,
  • muzică la volum mare,
  • mutat mobilă grea pe gresie,
  • trântit uși „din nervi”.

Aici nu mai e vorba de viață cotidiană, ci de lipsă de respect față de ceilalți.

„E de-ajuns un singur vecin care te reclamă” – adevărat, dar incomplet

Da, o singură sesizare este suficientă pentru ca Poliția să vină. Nu e nevoie de semnături, ședințe de bloc sau vot în asociație.

Dar… partea pe care articolele o omit voit:
agentul trebuie să constate personal zgomotul.

Dacă la sosirea echipajului:

  • nu se mai aude nimic,
  • zgomotul e minor,
  • situația nu e evident deranjantă,

sancțiunea nu se aplică automat. Polițistul nu e robot, iar legea îi cere să evalueze contextul, nu să execute comenzi pe bază de ranchiună între colocatari.

Nu, nu se dau amenzi de 5.000 de lei din prima

Aici intrăm pe terenul preferat al titlurilor isterice. Amenda „de până la 5.000 de lei” există, dar:

  • se aplică în cazuri grave,
  • de regulă la recidivă,
  • când persoana ignoră avertismentele,
  • sau când zgomotul este clar excesiv și intenționat.

Pentru o primă abatere, de cele mai multe ori:

  • se aplică avertisment sau
  • o amendă mult mai mică.

Cei care ajung la sumele maxime sunt, de obicei, profesioniștii scandalului: petreceri repetate, lucrări făcute sfidător, conflicte vechi între vecini.

Renovările: marea sursă de război la bloc

Aici legea e chiar strictă. Lucrările zgomotoase:

  • sunt permise,
  • dar nu între 14:00 și 16:00.

Nu contează dacă „mai ai puțin”, dacă „vine echipa doar azi” sau dacă „nu se poate opri lucrarea”. Din punct de vedere legal, explicațiile astea nu există. Programul e program.

În același timp, renovările sunt permise în restul zilei, în intervalele stabilite, iar vecinii nu au dreptul să le interzică arbitrar.

Fără sonometru? Da, dar nu la bunul plac

E adevărat că polițiștii nu sunt obligați să folosească aparate de măsurare. Dar asta nu înseamnă că pot amenda după ureche, la nervi. Zgomotul trebuie să fie:

  • clar perceptibil,
  • deranjant,
  • persistent.

Un sunet izolat sau o activitate banală nu intră automat în sfera contravenției.

Legea nu e bau-bau, vecinii pot fi

Dreptul la liniște există și e necesar. Viața la bloc fără el ar fi un coșmar. Dar legea nu a fost făcută ca să transforme fiecare vecin într-un mic șerif cu telefonul în mână.

Problema reală nu e cadrul legal, ci felul în care e folosit: fie abuziv, fie ignorant. Între „fac ce vreau la mine în casă” și „nu mișca nimic că sun la Poliție” există o zonă sănătoasă numită bun-simț.

Iar dacă bunul-simț lipsește, legea e acolo. Nu ca sperietoare, ci ca ultimă soluție.