Lista băncilor rusești eliminate din SWIFT

Uniunea Europeană a prezentat, miercuri, lista băncilor ruse care vor fi vizate de restricţii în sistemul internaţional de tranzacţii „Swift”, însă două bănci principale nu sunt afectate de sancţiuni, astfel încât ţările europene să efectueze în continuare plăţile pentru gaze şi petrol.

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată decizia instituţiilor comunitare privind sancţiunile care vizează companiile bancare ruse. Decizia, care va intra în vigoare peste zece zile, vizează şapte bănci din Rusia – VTB, Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Rossiya Bank, Sovcombank şi Vnesheconombank (VEB).

Totuşi, sancţiunile nu vizează două bănci principale din Rusia, Sberbank şi Gazprombank, care rămân conectate la sistemul „Swift” pentru a le permite ţărilor membre UE să achite gazul şi petrolul importate din Rusia.

Doar anumite bănci ruse

Comisia Europeană a anunţat că decizia excluderii unor bănci ruse din sistemul „Swift” a fost luată în coordonare cu Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada şi Statele Unite. Decizia, o reacţie la intervenţia militară rusă în Ucraina, a fost aprobată de Consiliul UE şi de Parlamentul European. Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a explicat că decizia excluderii din sistemul Societăţii pentru Telecomunicaţii Financiare Interbancare Mondiale (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication – Swift) vizează doar anumite bănci ruse deoarece există interconexiuni cu alte ţări.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fermierii din România, noua temă de propagandă a Rusiei

Fermierii români au devenit un nou subiect pentru propaganda Moscovei împotriva Ucrainei şi a Uniunii Europene. Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe rus...

Guvernul a eliminat taxa pe soare

Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru...