Locul NEAȘTEPTAT unde joacă actorii Teatrului Nottara

Publicat: 21 iul. 2020, 13:42, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Locul NEAȘTEPTAT unde joacă actorii Teatrului Nottara

Teatrul Nottara își continuă stagiunea estivală cu două spectacole. Programate nu la sediul teatrului, ci…

La Curtea de Onoare a Muzeului Național de Artă al României, în cadrul programului ”Seri fantastice”. Astfel, vineri, 24 iulie, de la ora 20.00, va fi prima reprezentație cu Oglinda neagră, un spectacol-concert de Cristina Juncu, după schițele lui I.L. Caragiale.

„Ideea Serilor fantastice a venit în contextul în care ne-am dorit să sprijinim instituțiile organizatoare de spectacole, aflate în căutarea de spații pentru susținerea de reprezentații în aer liber în această perioadă. Cu Teatrul Nottara aveam deja o bună colaborare ca urmare a campaniei Actori de pus în ramă și ne bucurăm că putem duce lucrurile mai departe și să formăm și alte parteneriate, cum este cel cu Opereta din București, toate în beneficiul iubitorilor de artă”, a declarat Cristina Verona Tobi, manager interimar – Muzeul Național de Artă al României.

Actorii Teatrului Nottara vor juca și în alte spații

Spectatorii vor beneficia și de un bilet la Galeria Națională a MNAR, valabil de la data reprezentației, până la 30 august 2020 inclusiv, în timpul programului pentru public al muzeului: de miercuri până duminică, orele 11:00-17:00.

Actorii Teatrului Nottara vor juca și în alte spații din București. Din 31 iulie,  Nottara intră în noua ediție ”Teatru la TVR”. Prima reprezentație programată în aer liber, în curtea Televizunii, este ”Despre olteni, cu dragoste”, după Marin Sorescu.

Grădina de Vară Herăstrău și scena Festivalului Bucureștii lui Caragiale vor fi alte două spații în care veți vedea producțiile acestui teatru, pe parcursul lunii august. Toate evenimentele se vor desfășura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva covid-19.