Londra: Al doilea Revelion, fără focuri de artificii

Publicat: 13 oct. 2021, 12:23, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Londra: Al doilea Revelion, fără focuri de artificii

Primarul Londrei a anunțat că Revelionul 2022 nu va fi marcat prin celebrul spectacol de artificii. Este al doilea an consecutiv când, la Londra, focul de artificii tradițional este anulat.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sadiq Khan, a explicat  că această decizie a fost luată din cauza incertitudinii legate de pandemia Covid-19. Totuși, autoritățile promit londonezilor un eveniment, în așa fel încât Londra să întâmpine noul an într-un mod spectaculos.

Înaintea pandemiei, Londra organiza anual un impresionant spectacol de focuri de artificii, la care asista ,pe străzi, un număr impresionant de cetățeni. Tradiția acestui minunat spectacol a fost întreruptă anul trecut din cauza pandemiei și a fost înlocuită cu jocuri de lumini.

Potrivit Sun, autoritățile promit organizarea unui spectacol în Trafalgar Square, dar cu accesul unui număr mai mic de persoane.