Luare de ostatici în centrul orașului Dresda din Germania. Poliția intervine (Video)

Publicat: 10 dec. 2022, 14:14, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Luare de ostatici în centrul orașului Dresda din Germania. Poliția intervine (Video)
Poliția din Germania va putea citi mesajele de WhatsApp ale cetățenilor

Forţele de poliţie efectuau o intervenţie în centrul oraşului Dresda (Germania) sâmbătă dimineaţă pentru o ”presupusă luare de ostatici”, a anunţat poliţia locală într-un comunicat, informează France Presse.
 


O luare de ostatici a avut loc în centrul oraşului Dresda, lângă mall-ul Altmarkt-Galerie, a precizat sâmbătă poliţia, citată pe de altă parte de agenţia DPA.

Poliţia a evacuat centrul comercial şi zonele din apropiere. Piaţa de Crăciun Striezelmarkt a fost de asemenea închisă.

Poliţia a refuzat să confirme informaţiile din mass-media conform cărora o persoană ar fi fost împuşcată în centrul comercial. Un purtător de cuvânt a declarat pentru DPA că situaţia este încă foarte neclară.

„Suntem în contact” cu suspectul, a declarat poliţia, adăugând că grupurile de intervenţie şi „negociere” erau „de asemenea la faţa locului”. Nu s-au oferit detalii despre prezenţa şi numărul posibililor ostatici.

Mai multe media, inclusiv cotidianul Bild, au precizat la rândul lor că un bărbat înarmat cu un pistol s-a refugiat într-un magazin dintr-un mall după ce a încercat anterior să pătrundă în incinta unui post de radio din acest oraş din Saxonia. Se pare că el a tras câteva focuri în uşa postului de radio, dar nu a reuşit să o deschidă.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani şi-ar fi ucis mai întâi mama, înainte de a încerca să intre în incinta postului de radio şi apoi să se refugieze în centrul comercial, adaugă Bild.

Poliţia a anunţat că a găsit o femeie moartă într-un bloc de apartamente în zona Prohlis din Dresda, în ceea ce spune că este o omucidere legată de operaţiunea ce se desfăşoară în centrul oraşului Dresda. Fiul femeii, în vârstă de 40 de ani, este un suspect, a precizat poliţia.